- Home
- Ierarhi
- Mitropolit
- Cuvântul Mitropolitului
Praznicul Adormirii Maicii Domnului încununează sărbătorile închinate Sfintei Fecioare Maria. Şi aceasta nu numai pentru faptul că este ultimul în cursul anului bisericesc, ci şi pentru faptul că descoperă împlinirea misiunii Maicii Domnului. Acest lucru este sugerat cu tărie de troparul sărbătorii:
„Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.”
Dumnezeu a ales-o pe Sfânta Fecioară ca să împlinească planul mântuirii omului. Sf. Nicolae Cabasila exprimă această realitate în cuvinte pline de înţeles: „Fecioara se oferă şi este şi lucrătoare, fapt care îl atrage pe Arhitectul divin către pământ şi pune în mişcare mâna lui ziditoare. Ea, împodobindu-și sufletul şi trupul cu atâta frumuseţe, a atras privirea lui Dumnezeu şi a revelat frumuseţea firii noastre prin frumuseţea ei. A atras astfel pe Cel fără de păcat; Cel pe care omul îl îndepărtase prin păcat S-a făcut om prin Fecioară.” Înţelegem cum Fecioara a născut pe Dătătorul Vieţii devenind Maica Vieţii. Şi mai înţelegem cum prin naşterea întru curăţie a Mântuitorului lumii, Sf. Maria a devenit Maica tuturor celor care cred în El. În acest fel, Maica Domnului a adormit dar nu a părăsit lumea, căci în calitate de Maică este cu noi şi ne ascultă rugăciunile şi le ridică la Tronul Împăratului ceresc.
Asemenea Maicii Domnului, fiecare mamă aduce pe lume fii, nu numai pentru această lume, ci şi pentru Împărăţia cea veşnică. Aşadar mamele noastre au sfânta misiune să ne dea viaţa trupească, dar şi pe cea spirituală prin aducerea la sfântul Botez. Iar Botezul este urmat de educaţie creştină pentru ca fiecare copilaş să primească credinţa şi să crească sub purtarea de grijă a Bisericii, Maica a fiilor lui Dumnezeu şi Mireasă a lui Hristos.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ne aminteşte valoarea vieţii acesteia, dar şi a celei veşnice. În această viaţă ne lucrăm mântuirea, iar faptele noastre de acum dobândesc valoare veşnică pentru noi şi urmaşi. Îndemnul meu la acest Praznic slăvit este acela adresat mamelor: să luăm aminte la copiii noştri şi să le dăruim viaţa, dar şi credinţa. Să ne asemănăm Maicii Domnului în această oferire a vieţii, dar să înălţăm şi rugăciunea noastră către Domnul pentru copiii noştri. Aşa ne vom împlini misiunea de părinţi pe acest pământ şi ne vom bucura împreună cu toate maicile şi cu Maica Domnului la trecerea noastră din această viaţă spre cea desăvârşită din ceruri.
Să o rugăm pe Maica Domnului să ne călăuzească pe toţi şi să ne arate vrednici de a ne numi fii Ei şi ai Tatălui ceresc!
† Mitropolitul Nicolae
- Cuvântul IPS Mitropolit Nicolae la Duminica femeii creștine și a mamei (după tradiția americană)
- Pastorală la Praznicul Învierii Domnului 2022
- Cuvântul ÎPS Mitropolit Nicolae la Buna Vestire
- Pastorală la Praznicul Nașterii Domnului 2021
- Cuvântul ÎPS Mitropolit Nicolae la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului
- Despre smerenia lui Dumnezeu. Cuvântul ÎPS Mitropolit Nicolae la praznicul Înălţării Sfintei Cruci
- Cuvântul ÎPS Mitropolit Nicolae la praznicul Schimbării la faţă a Domnului
- Să umblăm în Duhul! Cuvântul ÎPS Mitropolit Nicolae la praznicul Rusaliilor
- Ridicarea noastră la ceruri cu Hristos
- Pastorală la Praznicul Învierii Domnului 2021