Începutul anului bisericesc este marcat de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului şi de cea a Înălţării Sf. Cruci. Cele două duminici care încadrează ultima sărbătoare sunt închinate şi ele Sf. Cruci. Astfel că luna septembrie este însemnată de cinstirea Sf. Cruci.

Sărbătoarea Înălţării Sf. Cruci a fost stabilită pentru a aminti şi cinsti un eveniment din istoria mântuirii legat tocmai de cinstita Cruce a Mântuitorului Hristos. Este vorba de aflarea, în chip minunat, a Sf. Cruci a Domnului de către Împărăteasa Elena şi ridicarea ei în văzul poporului în Biserica Învierii din Ierusalim de către patriarhul Macarie. O parte din lemnul Sf. Cruci a fost dusă la Constantinopol pentru venerare, restul rămânând în Ierusalim până la anul 614. În acel an perşii au cucerit Palestina şi au luat lemnul Sf. Cruci. În anul 628 Împăratul Heraclie a readus Sf. Cruce mai întâi în Constantinopol, apoi în Ierusalim, aşezându-o în aceeaşi Biserică.

De la evenimentul istoric trecem la semnificaţia Sf. Cruci în viaţa creştinului. Hristos însuşi ne îndeamnă la luarea Crucii: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine îşi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu 8, 34-35). Ce înseamnă oare să ne pierdem sufletul pentru Hristos şi pentru Evanghelie? Cred că răspunsul ni-l dă Sf. Pavel care ne spune că Hristos, „Dumnezeu fiind în chip, nu a socotit răpire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe sine, chip de rob luând” (Filipeni 2, 6-7). A ne pune sufletul pentru Hristos şi Evanghelie înseamnă a-i urma lui Hristos şi a nu socoti „răpire” viaţa noastră ca una ce are valoare în sine în absenţa lui Dumnezeu. Fiinţa noastră este lumină atunci când este în lumina adevărată, în lumina lui Dumnezeu. Existenţa noastră este valoroasă atunci când transpare prin ea iubirea lui Dumnezeu. Ori această lumină şi valoare nu le putem dobândi prin meritul nostru, ci prin dăruirea noastră lui Dumnezeu, prin punerea strădaniilor şi calităţilor noastre în slujba predicării adevărului lui Dumnezeu: Întruparea Fiului, eveniment descoperit de Evanghelie.

Taina vieţuirii creştine constă în alegerea între două tendinţe: între a socoti „răpire” sufletul nostru sau a-l dărui lui Dumnezeu pentru a-l primi înapoi împodobit. Martirii creştini şi-au dăruit sufletul şi viaţa; cu siguranţă le-au reprimit în ceruri.

Biserica a rânduit la început de an bisericesc această prăznuire prelungită a evenimentului istoric al Înălţării Sf. Cruci pentru a ne oferi prilej de reflecţie asupra propriei înţelegeri a lumii şi a vieţii noastre creştine. Sunt două întrebări cu care ar trebui să călătorim prin acest an bisericesc: de ce s-a înălţat Fiul lui Dumnezeu pe Cruce şi ce înseamnă pentru mine această Înălţare? De răspunsul la aceste întrebări depinde folosul duhovnicesc al anului pe care îl începem. Dumnezeu să rânduiască fiecăruia răspunsul potrivit spre bunul spor întru credinţă, nădejde şi dragoste.