Discuția pe care am avut-o cu părintele Silviu duminică, 23 aprilie 2023 (îndoiindu-ne ca Toma), a fost o mare binecuvântare pentru toți membrii ROYA. Sinceritatea lui cu privire la observațiile sale despre tineretul ortodox a fost un medicament pentru suflet. El ne-a provocat, prin comportamentul său onest, amabil și deschis, să punem întrebări care se aflau adânc în noi. Acestea vor fi enumerate mai jos pentru un acces mai ușor și claritate. Vă rugăm să rețineți că răspunsurile și întrebările nu sunt scrise așa cum au fost exact menționate în discuție, dar sunt parafrazate.
Ce concepții greșite au tinerii despre cum ar trebui să fie în societatea actuală?
Avem sarcina de a redefini ființele umane. Societatea a modelat pe tineri să aibă ideea că vor schimba lumea. Ne place această idee pentru că creează un sentiment de eroism. Cu toate acestea, este foarte dificil să trăiești în acest fel, deoarece așteptările stabilite pe care tinerii le au pentru ei înșiși influențează modul în care percep lumea. Modernitatea ne ajută să le susținem, să ne întărească egoul. Cuvinte precum „vocație”, „chemare”, nu sunt doar în lumea laică, ci și-au făcut loc în biserică. În creșterea ego-ului, inamicul își face drum în inimile noastre. Când murim, ne vom da seama că această întărire nu duce la nimic; este goală. În schimb, ar trebui să ne dăm seama că singura plinătate este în Hristos. A trăi această realitate a lui Hristos înseamnă a fi prezent și a trăi ziua de astăzi. Acest lucru ne ajută egoul, pentru că atunci când trăim în prezent, ego-ul nostru încetează să mai existe.
Ce ar trebui să ne spunem când ne simțim învinși de eșecurile noastre? Ce ar trebui să facem?
Părintele Silviu a vorbit despre câți dintre studenții săi care împlinesc slujiri în Biserică spun: „Ajută-mă, pentru că sunt deprimat”. Unii sunt chiar sinucigași. Ei se luptă pentru că simt că nu se ridică la nivelul eroismului descris mai devreme. Dar nu trebuie să facem nimic. Hristos are grijă de toate. Viața creștină este mult mai simplă decât credem noi a fi. Ar trebui să spunem: „Hristoase, tu mă cunoști, ajută-mă”. Acest lucru ne permite să renunțăm la ego. Cu toate acestea, nu ar trebui să ne împingem spunând: „Voi fi un maestru al virtuților”, deoarece această dorință de sine se țese din neatenție în ego, înfrângând scopul nostru original. Mai degrabă, ar trebui să realizăm că toate lucrurile vin de la Hristos și trebuie să ne încredem în El și să avem pace în El. Acest lucru se realizează în cele din urmă prin rugăciune, nu doar pentru noi, ci și pentru alții. De fapt, pr. Silviu a menționat: „Cel mai mare lucru de făcut pentru alții este rugăciunea, iar aceasta ne conduce la pacea în Hristos”.
Care este rolul apologeticii în cadrul Ortodoxiei? Există un loc pentru ea?
Primii Părinți ai Bisericii erau apologeți. Ei își construiseră o viață interioară înainte de a expune adevărul. Și astfel, suntem încurajați să facem același lucru. Sfinții s-au maturizat până la statura deplină a lui Hristos. Ei vorbesc despre El prin porii lor. Rețineți că Domnul nu spune: „Mergeți să convingeți oamenii”. Nu ar trebui să simțim că trebuie să spunem cuiva cuvintele exacte pe care trebuie să le audă. Un apologet nu este un profesor, este un om sfânt. Discipolul emulează apologetul. Apologetul suprem este Maica Domnului. Ea învață prin tăcere. Cum face ea asta? Fiind întruchiparea Fiului ei. Cu cât vorbim mai mult, cu atât suntem mai puțin zidiți sufletește. Viața sfântă este calea potrivită. Dacă ne certăm cu alții despre care este adevărul, persoana cu care vorbim va ridica instantaneu un zid pentru a se proteja și aceasta în mod justificat. Ar trebui să ne amintim că brutalitatea este opusul lui Hristos. A țipa împotriva lor nu este adevărul. Nu țipăm, ne rugăm și iubim.
Ce ar trebui să fac dacă cineva insistă asupra modului său de credință?
Roagă-i frumos să se oprească, pentru că nu este util. Explicați cu blândețe că aveți o altă convingere. Spune: „Dacă respect convingerile tale, te rog să le respecți pe ale mele”. Nu le întoarce strategia înapoi. Trebuie să acționăm în așa fel încât ei să vrea să fie ca noi. Să-i observăm pe martiri: martirii au adus în Biserică mai mulți oameni decât oricine altcineva. Martorii au fost inspirați de moartea lor. Să fii mâncat de viu de un animal este înspăimântător, dar au mers cu lumină pe față. Toate acestea au fost făcute prin Hristos. Hristos se va ocupa de asta. Hristos va face totul. Trebuie doar să ne concentrăm pe momentul prezent.
Ar trebui să fim prieteni cu ateii?
Trebuie să acceptăm oamenii așa cum sunt. Ne putem împrieteni cu oameni, dar nu trebuie să ne împrietenim cu cineva cu mentalitatea de a-l schimba. Viața creștină este determinată de pace. Domnul ne arată acest lucru în felul Său de viață. Astfel, nu ar trebui să fim agresivi cu nimeni. Dacă încercăm să corectăm oamenii, ei vor ridica ziduri. Dacă nu ne solicită părerea, nu ar trebui să încercăm să-i corectăm. Trebuie să avem răbdare, iar ei trebuie să decidă să ceară. Este important să ne amintim că vom putea să-i ajutăm pe ceilalți mai bine dacă avem o atmosferă bună în noi înșine. Cineva, cu toate acestea, cu un sentiment de neprihănire, îi va afecta pe cei din jur. Oamenii în decurs de 5 minute vor avea dezacorduri între ei. Dar când Hristos merge într-o cameră, el schimbă întreaga atmosferă. Ar trebui să curățăm interiorul înainte de exterior. De multe ori, privim mai întâi spre exterior și lucrăm înapoi. Ar trebui să acceptăm oamenii și îi iubim în mod autentic și profund, așa cum poruncește Domnul, până la punctul în care nu mai avem dușmani. Cheia pentru noi este să fim lumini și să nu încercăm să-i corectăm sau să îi schimbăm pe alții.
Cum ar trebui să ne gândim la moarte și să nu ne temem de ea sau să ne temem de moartea celor din jurul nostru?
Părintele Silviu a spus: „În cele din urmă, înțelegem că nu putem face nimic. Doar iubirea ne permite să câștigăm. Fiecare câștig ne face să pierdem. Pierdem pentru a câștiga. Cunoașterea sinelui este că eu sunt nimic și, prin urmare, nu putem privi nimic cum moare. Suntem gata să murim atunci când nu ne vedem eroi, știind că eu nu schimb lumea.”
Părinții spun să nu ne judecăm pe noi înșine, dar prin ce se deosebește acest lucru de pocăință?
Pr. Silviu a spus că lucrurile trebuie făcute cu simplitate. Sunt mult mai simple decât ar putea părea. Judecata de sine este proprietatea de sine. Cu toate acestea, nu îmi aparțin. Chiar și Sf. Pavel spune: „Nu mă judec pe mine însumi” (1 Corinteni 4:3). A spune „Sunt atât de rău”, poate fi foarte egoist. Atunci, ce este adevărata pocăință? Părintele Aimilianos din Simonopetra vorbește despre adevărata pocăință în cartea sa, Calea Duhului. Pocăința nu este un accent pe mine. Nu este vorba despre regret. Dumnezeu nu ne spune niciodată să regretăm. Cuvântul rădăcină al regretului în greacă este anxietate. Pocăința este o reorientare, o trecere de la întoarcerea la mine, la întoarcerea la Hristos. Noi spunem: „Doamne, iartă-mă”. Gândește-te la fiul risipitor: își vine în fire. Dacă s-ar fi întors spre sine și s-ar fi bătut, atunci ar fi rămas paralizat și nu ar fi plecat acasă. Dar, în această pildă, el doar se duce acasă. Aceasta este pocăința: a merge la Tatăl. Ne concentrăm asupra Tatălui și gândul la El mă trage acasă.
Un gând suplimentar despre ce este dragostea adevărată:
Dragostea adevărată nu este egoistă. Dragostea pe care o înțelegem astăzi este egoistă. Ne iubim pentru că ne plac. Acest lucru este construit pe ego, motiv pentru care relațiile se destramă atât de ușor. Dragostea adevărată este sentimentul că casa mea mă așteaptă. Pentru a iubi cu adevărat, renunțăm la ceea ce este confortabil și uităm de noi înșine. Îi iubim pe alții indiferent de ceea ce fac ei, pentru că ne întoarcem la Hristos. Suntem chemați să iubim așa cum au iubit sfinții oamenii. Dragostea despre care vorbește Hristos este substanța eternității.
Am fost foarte recunoscători că am avut o discuție atât de sinceră și importantă cu pr. Silviu Bunta și pentru toate întrebările și răspunsurile care ne-au dat de gândit. Așteptăm cu nerăbdare următoarea oportunitate de a vorbi cu el!
Hristos a înviat!
Un membru ROYA
