”Blândețea este starea neclătinată a minții, care rămâne la fel în cinstiri și necinstiri. Blândețea stă în a ne ruga în chip netulburat și sincer pentru cel ce ne tulbură în vremea tulburărilor ce ni le pricinuiește. Blândețea este lespedea așezată peste marea mâniei, care risipește toate valurile ce izbesc în ea, nesuferind nici o clătinare.

Blândețea este propteaua răbdării, ușa sau mai bine zis maica răbdării, pricină a deosebirii (a dreptei socoteli). Căci Învăța-va Domnul pe cei blânzi căile Lui (Ps. 24, 8). E pricina iertării, îndrăzneala rugăciunii, încăperea Duhului Sfânt. Căci zice Spre cine voi privi, dacă nu spre cel blând și liniștit (Isaia 66, 2).”

Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, Cuvântul XXIV, 2.