20 mai 2020
IPS Mitropolit Teofan,
PS Episcop Vicar Damaschin Dorneanul,
Clerului și credincioșilor Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Înaltpreasfinția Voastră,
Preasfinția Voastră,
Iubiți părinți slujitori ai sfintelor altare și iubiți credincioși,
Hristos a înviat!
Vestea trecerii la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ne-a întristat profund. Știam de suferința Părintelui Arhiepiscop Pimen și de îndelunga răbdare și nădejde pe care le-a avut către Domnul. În rânduiala Sa, Dumnezeu a hotărât să-l cheme la El și să-l așeze în rândul drepților și a celor bineplăcuți Lui.
Păstrăm în suflet chipul luminos al Părintelui Arhiepiscop Pimen și exemplul său de slujitor devotat al Bisericii și al Neamului. Slujirea aceasta a fost evidentă prin dragostea față de cler și credincioși, față de monahi și monahii, față de toți cei aflați în suferință. Dragostea de Biserica strămoșească a fost încercată și dovedită prin strădania pentru redobândirea bunurilor Bisericii și prin grija pentru restaurarea așezămintelor bisericești.
Aducem și noi cuvânt de mângâiere clerului, credincioșilor Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și viețuitorilor sfintelor mânăstiri din Bucovina și îi asigurăm de rugăciunea preoților și credincioșilor Mitropoliei noastre pentru odihna sufletului adormitului robului lui Dumnezeu Arhiepiscopul Pimen, părintele nostru!
Veșnică pomenire din neam în neam!
+ Mitropolit Nicolae
al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi