În perioada 25-26 ianuarie 2020, Înaltpreasfințitul Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, s-a aflat într-o vizită misionară în sud-estul Statelor Unite. Vizita arhierească a început sămbătă, 25 ianuarie, la Misiunea Ortodoxă Română Sf. Grigorie Teologul din Greenville, South Carolina care și-a sărbătorit hramul. Sf. Grigorie Teologul, prăznuit chiar pe 25 ianuarie, este ocrotitorul acestei tinere Misiuni cu oameni inimoși dedicați slujirii lui Dumnezeu și care au dorit și doresc să aibă o Biserică Ortodoxă Românească în orașul lor.
La 9.30 am s-a început cu Acatistul Sf. Ierarh Grigorie Teologul, iar după primirea oficială a Ierarhului a urmat Sf. Liturghie. În cuvântul său pastoral, IPS Nicolae a vorbit credincioșilor despre viața Sf. Grigorie, despre zelul lui ca ierarh și harul său ca teolog. Credincioșii au fost îndemnați să urmeze modelul Sf. Grigorie în trăirea autentică a credinței, urmare a cunoașterii ei prin studiu și participare la sfintele slujbe. Ierarhul a vorbit celor prezenți despre bucuria descoperirii prin lectură a tainelor credinței creștine și a viețuirii ca familie creștină, ca și comunitate de frați și surori întru Hristos.
Sămbătă seara la Vecernie și duminică la Sf. Liturghie, Înaltpreasfințitul Nicolae s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe românești din zona Atlantei, Georgia mai exact la Biserica Ortodoxă Română Sf. Maria cu hramul Acoperământul Maicii Domnului din Dacula, Georgia. Înconjurat de un sobor de preoți, IPS Nicolae a adus binecuvântări arhierești comunității de români pusă sub ocrotirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. În cuvântul de zidire duhovnicească, IPS Nicolae a sfătuit credincioșii să nu rămână simpli spectatori la Sf. Liturghie, ci să dorească să-L întâlnească pe Hristos în Biserică în icoană, în cuvântul Evangheliei și în taina Sf. Euharistii: ”Zaheu vameșul l-a întâlnit pe Hristos și și-a schimbat viața. Întâlnirea lui se repetă în Biserică la Sf. Liturghie și la sfintele taine. Hristos se descoperă și se oferă, de aceea se cuvine să ne pregătim să-L primim, nu să fim privitori ca cei care l-au criticat pe Hristos că a intrat în casa unui păcătos. Hristos dorește să intre în casa fiecăruia dintre noi, dacă îl primim și dorim întâlnirea cu El.” Ierarhul a concluzionat că această atitudine este cea potrivită pentru un creștin ortodox care își cunoaște credința și o mărturisește familiei, cunoscuților și lumii.
Vizita Mitropolitului Nicolae în Greenville și Atlanta (Dacula) s-a încheiat cu întâlnirea cu Consiliul parohial al fiecărei parohii. S-au discutat probleme pastorale și administrative specifice fiecărei comunități. Agapa frățească a continuat comuniunea din biserică de la Sf. Liturghie.
Pr. Nicolae Clempuș