Sâmbătă 16 și duminică 17 noiembrie s-a desfășurat a XI-a ediție a Simpozionului teologic al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. Organizatorul de anul acest a fost Episcopia Ortodoxă Română a Canadei în colaborare cu Institutul de pastorală dominican din Montreal.
Au participat la eveniment Înalpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, și Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei. Conferențiarii invitați au fost din diferite jurisdicții ortodoxe din America de Nord și Europa: Părintele Răzvan Ionescu (Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale), Părintele Dragoș Giulea (Biserica Ortodoxă din America), Părintele Lambros Kamperidis (Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă a Canadei), Părintele Maxym Lysack (Episcopia Ortodoxă Carpato-rusă din Statele Unite), Părintele Joseph Purpura (Episcopia Antiohiană de Ottawa, Estul Canadei și New York), prof. Lucian Turcescu (Universitatea Concordia – Montreal), Dr. Adriana Bara și Denitsa Tsvetkova (Centrul Canadian de Ecumenism – Montreal) și Dr. Gheorghe Butuc (Seminarul teologic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos – Galați).
În prima zi a simpozionului vorbitorii au abordat diferite teme legate de aspectele contemporane ale vieții Bisericii reflectate în cotidian, dar și perspective de viitor: cultura filocalică și oportunitatea unei viziuni unitare îndreptată înspre veșnicie a diferitelor culturi contemporane, imaginea lui Dumnezeu ca Tată și importanța Mântuitorului Iisus Hristos ca revelator al acestei relații matrice pentru natura umană, științele moderne și noua perspectivă a realității nevăzute ca bază a celei văzute și depășirea viziunii pozitiviste despre realitate, reînnoirea religios - spirituală în societățile est-europene care au cunoscut comunismul în particular România, încreștinarea timpului și spațiului prin trăirea prezenței lui Dumnezeu în realitatea concretă a vieții de zi cu zi, necesitatea unei viziuni terapeutice a prezenței Bisericii în contemporaneitate, rolul misiunii Biserii în relația cu tinerii adaptată culturii contemporane care să vehiculeze valorile creștine esențiale, importanța artei populare a icoanei și rolul ei în păstrarea credinței în zona Ardealului, rolul parohiei ca legătură între lumea culturală lăsată în urmă prin imigrare și reconstruirea ei în noul cadrul de viață.
În după-amiaza zilei de duminică, după Sfânta Liturghie, în Catedrala episcopală Sfântul Gheorghe, a urmat a doua parte a simpozionului în formatul unei mese rotunde în care invitații au avut ocazia să abordeze alte aspecte ale vieții bisericești contemporane cu dificultățile ei. Au fost subliniate mai multe lucruri: nevoia unui mesaj consistent cu valorile creștine adresat celor mai tineri care sunt în căutare de Dumnezeu, problema delinierii unei viziuni spirituale nesecularizate care să vorbească despre Dumnezeu, criza ca oportunitate a unei reînnoiri spirituale autentice, constatarea faptului că cei mai tineri deși născuți într-un mediu creștin – ortodox nu rămân în mod automat membri ai Bisericii și nevoia de a propune noi elemente organizatorice și catehetice care să poată palia la această dificultate.
Tot în acest cadru a fost lansată cartea Părintelui Răzvan Ionescu – Duhovnicie și știință în teologhisirea arhimandritului Sofronie Saharov.
Cu ocazia simpozionului a avut loc și o expoziție fotografică cu imagini despre satul românesc și o prezentare de costume populare cu ocazia anului omagial al satului românesc.