În perioada 18-19 octombrie 2019 a avut loc, la Parohia Acoperământul Maicii Domnului din Dacula, Georgia, Adunarea Protopopiatului pentru Estul Statelor Unite ale Americii. Întrunirea a fost prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae, la aceasta participând preoți și delegați ai celor 16 parohii și misiuni din cadrul Protopopiatului. Prezentările și discuțiile din cadrul întrunirii au avut în centru subiecte de actualitate și au marcat aniversarea a nouăzeci de ani de la fondarea Episcopiei Ortodoxe Misionare Române din America, Anul Comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și Anul Omagial al Satului Românesc.
Întrunirea a început vineri, 18 octombrie, cu rugăciunea de deschidere urmată de procedurile administrative de convocare a adunării, de cuvintele de bun venit ale Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae, părintelui secretar eparhial și protopop Daniel Ene și părintelui paroh Nicolae Clempuș. Preoții și delegații parohiilor au aprobat apoi Agenda întrunirii și procesul verbal al adunării precedente din anul 2017 de la Parohia Izvorul Tămăduirii din Long Valley, New Jersey.
Părintele Nicholas Apostola, vicarul administrativ al eparhiei, a prezentat lucrarea „A nouăzecea aniversare a Episcopiei misionare române din America: evaluarea trecutului și viziunea pentru viitor,” după care preoții și delegații parohiilor au prezentat situația din ultimii doi ani a parohiilor din care provin. Pr. Protopop Daniel Ene a vorbit apoi despre viețile Sfinților Rafael de Brooklyn și Gheorghe Pelerinul, propuși ca ocrotitori ai protopopiatului. În continuare, membrii clerului au participat la o conferință în cadrul căreia au discutat despre provocările pastorale și sociale contemporane pe care le întâlnesc în comunitățile pe care le păstoresc.
Întrunirea a continuat sâmbătă, 19 octombrie, când Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae a săvârșit slujba acatistului Acoperământului Maicii Domnului alături de clerul și credincioșii prezenți. În continuare, părintele Ovidiu Sabău de la parohia Sf. Andrei din Reading, PA, a susținut prezentarea intitulată „Valorificarea moștenirii teologice și pastorale a Patriarhului Iustin Moisescu”, fiind urmat de către părintele Theodor Damian de la parohia Sf. Apostoli Petru și Pavel din New York care a prezentat lucrarea „Promovarea teologiei și spiritualității ortodoxe românești pe teritoriul american prin traduceri”.
Părintele protopop Daniel Ene a vorbit celor prezenți despre „Cinci lucruri pe care parohiile le pot face pentru a nu mai pierde familii tinere,” identificând motive și oferind soluții pentru păstrarea familiilor tinere în biserică. Anul omagial al Satului Românesc a fost evidențiat prin citirea discursului prezentat de către poetul și filosoful Lucian Blaga cu ocazia primirii sale în Academia Română în anul 1936, discurs intitulat „Laudă satului românesc.” În acest timp au fost proiectate imaginile din cadrul expoziției „Chipul Satului Românesc” a Agenției de știri Basilica, precum și o serie de imagini reprezentând satul românesc din prima jumătate a secolului XX.
În cadrul ultimei sesiuni a întrunirii au fost prezentate rapoartele de activitate ale asociaților Arhiepiscopiei. În cadrul asociației doamnelor (AROLA) se derulează anual mai multe proiecte: acordarea unor burse de studii, ajutoare financiare pentru persoane vulnerabile, tabere duhovnicești, precum și un congres, în timp ce asociația tinerilor (ROYA) a organizat mai multe conferințe, tabere misionare în România, activități, pelerinaje și un congres.
Părintele Daniel Ene a prezentat apoi celor prezenți programa și resursele educaționale pentru Școala Duminicală, îndemnând ca acestea să fie utilizate în cadrul parohiilor. Preoții și delegații au ales și votat Consistoriul protopopesc și au stabilit detaliile următoarei adunări ce va avea loc în anul 2021. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae a mulțumit comunității parohiei Acoperământul Maicii Domnului pentru găzduire și preoților și delegaților celorlalte parohii pentru participare, declarând întrunirea închisă.
Duminică, 20 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei, alături de părintele protopop Daniel Ene, părintele paroh Nicolae Clempuș, părintele Teodor Regoș și părintele Marius Lazăr de la Misiunea Sfinții Martiri Brâncoveni din Fairfield, Connecticut. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae a vorbit despre vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor: ”Dumnezeu Însuși a venit ca să-l salveze pe cel stăpânit de puterea celui rău. Minunea s-a întâmplat: cel dezbrăcat, cel tulbure la minte și întunecat la chip și-a recăpătat chipul omenesc. Din cel îndepărtat, din cel aproape pierdut, s-a regăsit acum cu chip uman luminat și ucenic al Mântuitorului.” IPS Nicolae a vorbit apoi și de viața Sf. Cuvios Irodion de la Lainici ale cărui sfinte moaște și icoană au fost aduse la închinare. În încheiere, a mulțumit gazdelor pentru primirea deosebită a preoților și delegaților la Adunarea de protopopiat. Cei prezenți au participat la o agapă festivă organizată de către parohie.