Zilele de 15 și 16 iunie 2019, la sărbătoarea Cincizecimii, au marcat și în acest an sărbătorirea hramului parohiei Sfânta Treime din Troy, Michigan, moment binecuvântat de prezența IPS Părinte Mitropolit Nicolae. Sărbătoarea a început sâmbătă seara, cu slujba Vecerniei, săvârșită de IPS Nicolae, asistat de preotul paroh Călin Barbolovici. La sfârșitul Vecerniei, Mitropolitul Nicolae a vorbit despre viața și minunata descoperire a moaștelor Sf. Cuv. Irodion de la Lainici aduse spre închinare în biserica noastră dimpreună cu sfânta lui icoană.
Duminică, la Sărbătoarea Pogorârii Sf. Duh, IPS Mitropolit Nicolae a slujit Sf. Liturghie arhierească asistat de Pr. Călin, Pr. Simion Cătău și Diaconul Aurel de la Centrul Eparhial din Chicago. În cuvântul de învățătură, IPS Nicolae i-a îndemnat pe credincioși să folosească timpul dat de Dumnezeu pentru a se strădui să împlinească chemarea de a fi martorii lui Hristos în lume, chemare primită la botez, care ne face noii apostoli ai lui Hristos:
Să-L rugăm pe Duhul Sfânt care s-a pogorât la Cincizecime, care se pogoară peste Biserică, care se pogoară la fiecare Sfântă Liturghie să ne lumineze și pe noi, să ne întărească pe calea mântuirii și să ne arate și pe noi purtători ai roadelor Duhului pe care le amintește Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția (Galateni 5, 22-23).
La final, IPS Mitropolit Nicolae a dăruit bisericii noul Antimis.
A urmat masa festivă și programul copiilor de la Școala duminicală, program ce a inclus poezii și cântece. Grupul de tineri au prezentat apoi o suită de dansuri populare, spre încântarea celor prezenți. În sala socială a fost organizată expoziția de fotografie și artă populară Chipul Satului Românesc. Fotografiile reprezintă o parte din expoziția vernisată la Patriarhia Română și au fost puse la dispoziție cu binecuvântarea PF Patriarh Daniel, iar articolele de artă populară au fost oferite de credincioșii parohiei noastre.
Mulțumim Domnului și Maicii Sale pentru binecuvântările primite și de această dată la hramul biseriii Sf. Treime din Troy.
Pr. Călin Barbolovici