În weekendul din 23-25 martie 2019, IPS Mitropolit Nicolae a vizitat parohia Sf. Nicolae și Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Queens și mânăstirea Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou din Middletown, ambele în statul New York.
Vizita pastorală a început sâmbătă seara 23 martie, cu slujba Vecerniei Mari la parohia Sf. Nicolae. La sfârșitul slujbei, IPS Nicolae a vorbit despre viața și misiunea Sf. Cuv. Irodion de la Lainici ale cărui sfinte moaște au fost aduse spre închinare credincioșilor din New York. IPS Nicolae a amintit și istoria aflării sfintelor moaște pe data de 10 aprilie 2009, după multă rugăciune și dorință de descoperire a sfințeniei Sf. Irodion a obștei monahale de la Lainici. Sfintele moaște au fost primite spre închinare cu binecuvântarea IPS Mitropolit Irineu al Olteniei și bunăvoința părintelui stareț Ioachim.
Duminică dimineața, IPS Mitropolit Nicolae a slujit Sf. Liturghie în biserica parohiei Sf. Nicolae împreună cu părintele paroh, Pr. Marius Dumitrescu. La încheierea Sf. Liturghii, ierarhul a vorbit despre semnificația duminicii a 2-a din Postul Sf. Paști, duminică închinată cinstirii Sf. Ierarh Grigorie Palama: Sf. Grigorie a făcut o distincție între cunoașterea lui Dumnezeu în Ființa Sa și descoperirea lui Dumnezeu în sufletul omului. Dumnezeu este de necuprins, de neînțeles, dincolo de posibilitățile intelectuale ale omului. Dumnezeu se descoperă însă omului și lumii prin energiile sau lucrările necreate ale lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu către lume, harul Lui ocrotitor, acestea sunt energiile necreate. Dumnezeu nu poate fi cuprins în Ființa Lui, dar Dumnezeu alege să se descopere prin energiile Sale necreate. Dumnezeu se descoperă în sufletul celui care Îl caută cu multă râvnă pe Dumnezeu.
IPS Mitropolit Nicolae a oferit parohiei noul antimis și a explicat semnificația lui. Apoi l-a prezentat credincioșilor pe noul Decan Academic al Facultății de Teologie Ortodoxă Sf. Vladimir din New York în persoana dlui. Ionuț Alexandru Tudorie.
De praznicul împărătesc al Bunei Vestiri, IPS Mitropolit Nicolae a slujit Sf. Liturghie unită cu Vecernia la mânăstirea Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou din Middletown, NY. Din sobor au făcut parte slujitorii mânăstirii, P. Cuv. Protosinghel Vincențiu, P. Cuv. Ierodiacon Serafim, împreună cu P. Cuv. Ieromonah Hrisostom și Pr. Paroh Ionuț Voicu de la parohia Izvorul Tămăduirii, Long Valley, NJ. Cuvântul IPS Nicolae s-a referit la bucuria praznicului Bunei Vestiri care aduce tuturor vestea cea bună a Întrupării Fiului lui Dumnezeu: taina mântuirii omului s-a împlinit numai după ce Fecioara a spus ”iată roaba Domnului”, numai după ce Fecioara și-a exprimat acordul de a împlini această chemare. Putem spune că planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, descoperit acum, s-a împlinit doar prin conlucrarea omului. Pelerinilor aflați pentru prima dată în această mânăstire, IPS Nicolae le-a amintit istoria locului și etapele până la împlinirea celor de trebuință unei mânăstiri: construcția bisericii, sfințirea ei în iunie 2011, pictarea și sfințirea picturii în octombrie 2016, amenajarea arhondaricului, cumpărarea și amenajarea casei pentru monahi. Nu au fost uitați ctitorii mânăstirii, Dumitru Minciu, Arhimandritul Vasile Vasilachi și familia Gheorghe și Parascheva Papa. IPS Nicolae i-a invitat pe toți credincioșii să participe la slujbele mânăstirii și să fie prezenți la celelalte activități desfășurate în acest loc binecuvântat.