„Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a fi fraţii împreună! (Psalm 132, 1).
…că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţă până în veac.” (Psalm 132, 3)
Iar a fi frații împreună s-a împlinit și la Hramul Bisericii Ortodoxe Române „Sfântul Simeon” din Westland, MI, aria Detroit, în datele de 2 februarie, când a avut loc marea Sărbătoare a Întâmpinării Domnului și în Duminica din 3 februarie, când am sărbătorit Hramul Bisericii noastre „Sfântul Simeon”, având la toate slujbele și pe Înaltpreasfințitul Părintele nostru Mitropolit Nicolae, care a răspuns invitației din partea Bisericii noastre. Așa am putut vedea că „unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac” (Psalm 132, 3).
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae a slujit slujba Acatistului Întâmpinării Domnului sâmbătă seara, de la orele 5.00 pm, însoțit de soborul de preoți: Părintele Protopop Călin Barbolovici, de la Biserica „Sfânta Treime” din Troy, MI, Părintele Ștefan Vlad, de la Biserica „Cuvioasa Paraschiva de la Sihla, din Royal Oak, MI și Părintele Aurel Sas, de la Biserica „Sfântul Simeon”. După slujba Acatistului, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a ținut cuvântul de învățătură. Părintele Aurel Sas a adus cuvântul de bun venit Înaltului Ierarh. Apoi a avut loc stare de vorbă a Înaltpreasfințitului cu membrii Consiliului parohial și cu credincioșii Bisericii prezenți.
Duminică, 3 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nicolae a fost întâmpinat de Părintele Aurel Sas cu Sf. Evanghelie și cu Sf. Cruce și de un grup de copii care i-au oferit flori, cât și de credincioși cu „pâine și sare”, după tradiția noastră românească. După aceasta, Înaltul Ierarh a slujit Sf. Liturghie, împreună cu Părintele protopop Călin și Părintele Aurel, iar la sfârșitul Liturghiei arhierești, Înaltpreasfințitul a ținut cuvântul de învățătură credincioșilor, făcând o sinteză a Sfintelor Evanghelii din duminicile anterioare, împreunate cu cea a lui Zaheu vameșul, care a zidit cu adevărat duhovnicește mulțimea de credincioși.
A urmat slujba Hramului Bisericii „Sfântul Simeon”, după tradiția din Banat, unde au fost două familii nași la Hramul Bisericii, purtând Tricolorul românesc. După slujbă s-a cântat La Mulți Ani, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae, conducătorilor și credincioșilor Bisericii.
Părintele Aurel Sas a ținut cuvântul de mulțumire Bunului Dumnezeu pentru binecuvântările trimise peste Biserica noastră și Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Nicolae pentru vizita canonică pe care a făcut-o și purtarea de grijă față de Biserica „Sfântul Simeon”, în propășirea ei pe cale mântuirii întru Hristos Mântuitorul.
Părintele Aurel a prezentat pe scurt realizările credincioșilor Bisericii vreme de un an de zile, cu ajutorul Domnului, printre care Iconostasul, care urmează să fie împodobit cu icoane. IPS Nicolae a fost invitat la sfințirea iconostasului la momentul potrivit.
După aceasta, Înaltpreasfințitul Mitropolit a binecuvântat masa festivă, donată de familiile: Simi și Mariana Jude și de Mihai și Diana Băloi, care au fost nașii Hramului Bisericii anul acesta. După rugăciunea de mulțumire, Înaltpreasfinția Sa s-a întors la reședința Mitropoliei de la Chicago.
Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să ne binecuvinteze și pe viitor, pentru rugăciunile Sfântului Simeon, cel care s-a învrednicit să primească în brațele sale pe Pruncul Iisus, la patruzeci de zile de la naștere, în Templul din Ierusalim.
Părintele Aurel Sas