În tâlcuirea pildei semănătorului (Luca 8,5-15), Mântuitorul nostru Iisus Hristos prezintă tipurile sufletești peste care sămânța cuvântului Său de viață dătător este aruncată. Ca preot tânăr, ani la rândul, atunci când citeam această pildă la Sfânta Liturghie, aveam în centrul atenției, cu precădere, problematica atitudinii față de sămânța generos aruncată de semănător, drama “locurilor” nepregătite suficient ca să aducă roadă. În căutarea pe care fiecare preot o are atunci când își pregătește predica duminicală, de a veni cu înțelesuri noi sau de a căuta lucruri mai adânci sau neobservate până atunci, de la o vreme mi-a atras atenția ceea ce se spune despre sămânța căzută în “locul cel bun”. Mântuitorul afirmă despre aceasta că aduce rod  “întru răbdare“. Deci, este nevoie de ceva în plus pe lângă sămânța și pământul cel bun, ceva foarte important în iconomia rodirii: răbdarea.

Într-un anume fel cred că e pardonabilă lipsa concentrării atenției pe virtutea răbdării la tinerețe. Elanul și energia tinereții înțelege cam greu această virtute, aparent imobilă, fixă, care nu trimite imediat la rezultat. Timpul și vârsta ne așează însă, de cele mai multe ori unde trebuie. Noul Testament învață că răbdarea desăvârșită o are Însuși Tatăl, despre care spunem că este “îndelung răbdător”. Fiul este trimis la “plinirea vremii “ și nu oricând, iar față de păcătoși are îndelungă răbdare. Deci această virtute, a răbdării nu trebuie minimalizată, ci apreciată ca o calificare pe care sufletul și mintea noastră o dobândește în timp.

Ne-am bucurat, preot și credincioși ai parohiei Învierea Domnului din Sacramento, în Duminica din 16 decembrie 2018, de roadele dobândite întru răbdare: obținerea aprobării de funcționare a noii noastre biserici. Bucuria a fost sporită de faptul că am intrat în noua noastră biserică însoțiți de ierarhul nostru, IPS Mitropolit Nicolae. Binecuvântarea a fost deplină, iar bucuria curată, sfântă. Nu am intrat singuri în locașul de acum înainte “al nostru”, ci însoțiți de binecuvântarea ascultării și de darurile cu care Dumnezeu ne-a mângâiat inima. Exodul nostru s-a terminat. De acum înainte, Evanghelia și Antimisul se pot odihni pe un Jertfelnic nou, iar geanta de voiaj în care țineam vasele Sfinte nu își mai găsește utilitate.

Privind retrospectiv, trebuie menționat că drumul bisericii noastre a început în anul 2002, când o mână de români, în frunte cu Domnul John Roșca și-au dorit o biserică românească, aparținătoare de Patriarhia Română. După câteva încercări nereușite de a avea propriul lăcaș, comunitatea bisericii noastre a fost găzduită, începând cu vara anului 2009, de către creștinii Bisericii “Saint George Melkite Greek-Catholic Church” din Sacramento. Datorită faptului că Sfânta Liturghie o începeam la ora 1.00 pm, o parte dintre credincioși nu au mai putut frecventa biserica. Au rămas aproape cei foarte devotați și cu nădejdea neclintită că Dumnezeu nu ne va lăsa și că într-un oarecare viitor vom avea biserica noastră.

Anul 2011, an de recesiune economică, a fost pentru noi un an de belșug și binecuvântare. Chiar dacă la nivel personal o bună parte a credincioșilor bisericii noastre au trăit eșecul pierderii caselor sau locurilor de muncă, valoarea imobilelor fiind foarte scăzută, într-un efort plin de îndârjire am reușit să punem mână de la mână sau să împrumutăm unii de la alții, fără dobândă, suficienți bani ca să cumpărăm actuala proprietate de la adresa 3250 U St., Antelope, cu bani cash. În următorii doi ani, am reușit să returnăm toți banii împrumutați și să începem îndelungul și costisitorul proces al convertirii statutului proprietății rezidențiale în comercial. Acest proces, de la cumpărarea clădirii și până la ultima inspecție finală, a durat, după cum constată domnul Horia Groza, 7 ani, 7 luni și 22 de zile.

În tot acest timp, așteptarea și răbdarea noastră au fost întărite și susținute de vizitele pe care IPS Mitropolit Nicolae le făcea comunității noastre, de rugăciunile, binecuvântările și gândul bun insuflat nouă tuturor. Rezultatele de astăzi stau dovadă că ceea ce am afirmat mai sus nu e doar o formulă protocolară, cuviincioasă de exprimare, ci rugăciunea și binecuvântările primite au fost putere și har lucrător. Chiar dacă în ultimele două luni rezultatul era oarecumva previzibil, momentul aprobării finale și ieșirea din alambicatul proces al inspecțiilor a venit cum cu toții am simțit ca un ”dar de sus”, ca o ieșire din robie.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a mângâiat inimile cu această bucurie. Îi multumim IPS Mitropolit Nicolae pentru ajutor în rugăciune și binecuvântare. Ne mulțumin unii altora în această legătură a frăției și unității și, de aici înainte, căutăm să îndrăznim să privim mai sus, după cum ne-a sfătuit în cuvântul de învățătură ierarhul nostru, anume că bucuria deplină a vieții creștine este dobândirea Împărăției Cerurilor. Am trăit o frumoasă coincidență a pericopei duminicale, pilda celor chemați la cină, cu chemarea tuturor românilor ortodocși din Sacramento în noul nostru locaș.

Pr. Paroh Teodor Gârlonța