Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns anul acesta în tabăra organizată anual de ROYA în România. Vara aceasta a fost de neuitat, unică și m-a făcut să privesc lumea cu alți ochi, cu ochii inimii, așa cum am învățat că Dumnezeu își dorește de la noi. Și mai ales, am putut împărtăși aceste momente cu alți tineri. Dumnezeu ne-a arătat cum lucrează în inima noastră dacă ne străduim să o deschidem cu adevărat.
Am avut binecuvântarea de a începe cu Mănăstirea Putna, un loc deosebit care dă tonul la ceea ce urmează. Programul zilnic alterna slujbele, drumețiile, conferințele și mesele, iar nu pot să trec peste faptul că am simțit din plin ospitalitatea românească. Hrana trupească, care era din belșug, se lua la întrecere cu hrana duhovnicească, ce ne amintește de faptul că Dumnezeu ne-a făcut trup și suflet, interdependenți. Acolo am început să înțeleg puterea rugăciunii și a slujbei, puteri care mișcă, schimbă omul, în special în cadrul mănăstiresc. Trebuie trăit, pur și simplu, ca să fie înțeles. Am plecat la drum cu scopul de a mă apropia de Dumnezeu în tabăra aceasta și la Putna am înțeles că se poate, mai ales cu ajutorul părinților care ne-au primit cu atâta dragoste și bucurie, care nu te lasă indiferent. La plecare, am înțeles cât de pătrunzătoare a fost experiența duhovnicească de la Putna și îmi doream să păstrez acea stare cu care am fost încărcată cât mai mult posibil.
Apoi am ajuns la Mănăstirea Oașa, unde am trăit zece zile deosebite, care sunt greu de descris în câteva rânduri. De când am ajuns, am fost poftiți la priveghere, un semn că și aici se pune pe primul plan ceea ce am spus mai devreme: slujba și rugăciunea. A doua a zi, de dimineață, am plecat în drumeție pe munte spre paraclisul a cărui hram îl sărbătoream în ziua aceea, Sfântul Ilie, pentru că și trupul trebuie pus la contribuție în urcușul spiritual pentru care muncim toată viața. Exact ca și drumul vieții, care are ca destinație finală unirea cu Dumnezeu, așa și destinația noastră era Sfânta Liturghie: cu greutăți, cu oboseală, dar și cu răsplată mare.
Nu pot descrie starea pe care am simțit-o când biserica s-a umplut de vocile tinerilor care cântau, vibra și sufletul. În Tabăra internațională de la Oașa am simțit o atmosferă de reconfort alături de ceilalți tineri din diaspora și din țară, că nu ești singur în această luptă spirituală care există în multe locuri pe pământ și că merită să o continui. Conferințele la care am participat au fost binevenite și cu mare folos, chiar dacă ne răpeau un pic din timpul de odihnă. Și cântecele! Mi-au reamintit că trebuie să fim mândri că suntem Români și să-I mulțumim Domnului pentru ce suntem. Ascultările, pregătirea hramului mănăstirii, care-l are ca ocrotitor pe Sfântul Pantelimon, alături de părinții și maicile care veniseră să ajute, posibilitatea de a te spovedi și împărtăși atât de des, toate aceste lucruri m-au ajutat să înțeleg mai bine viața în mănăstire. Am învățat că părinții și maicile sunt oameni care lucrează cu ei înșiși să-și sfințească viața și stând printre ei, prinzi un pic din starea lor de pace duhovnicească, din blândețe și acestea te schimbă.
Te atașezi de oameni și de locuri și îți dorești ca tabăra să nu se sfârșească. Iar atunci când am plecat, n-am putut să nu vărs lacrimi pe drum și mângâierea a venit cu gândul că Harul lui Dumnezeu pe care Îl simțeam la mănăstire trebuie să-l păstrez în inimă și să-l dăruiesc de acum încolo celor pe care îi voi întâlni: în dar ați luat, în dar să dați, nu așa zice Domnul?
Heritage Trip 2018 nu a fost o călătorie oarecare, turistică, cu peisaje și locuri frumoase. A fost mult mai mult, căci ne-am reconectat cu rădăcinile noastre românești și ne-am adâncit rădăcinile sufletești. Și așa, revenim acasă un pic mai solizi decât înainte, mai pregătiți în caz de furtună, să nu ne lăsăm copleșiti de grijile multe care ne așteaptă la aeroport. Și cel mai frumos este că, atunci cand ți-e dor, poți să retrăiești și în rugăciune momentele petrecute, nu doar uitându-te la poze.
Tinerii trebuie să fie bucuroși; aceste cuvinte le-am auzit într-una din numeroasele conferințe la care am participat. Iar tabăra ne-a permis să pășim în locuri sfinte, unde, dacă ești atent și cauți, găsești fără îndoială ce lipsește din ce în ce mai mult în viața „pe fugă” de pe continentul american, adică pe Dumnezeu, care îți aduce bucuria adevărată.
Doresc să mulțumesc doamnei Florina pentru tot efortul depus în pregătirea și desfășurarea acestor zile minunate, doamnei Daniela pentru îngrijirea sănătății noastre, doamnei Carmen pentru organizarea taberei de la Oașa și tuturor părinților și maicilor care au contribuit fiecare la lucrarea lui Dumnezeu în noi.
Mihaela Tudorache
