A patra oprire a itinerariului pastoral în America de Sud a părintelui protopop Daniel Ene a fost în perioada 2-8 martie 2018, vechiul „El-dorado” al Americii Latine, Argentina. Argentina a constituit, în mod tradițional, o destinație importantă a emigrației românești la nivelul continentului sud-american. Emigrarea românilor în Argentina a început la sfârşitul secolului al XIX-lea și s-a intensificat în prima parte a secolului XX, cu precădere în perioada interbelică, în timpul și imediat după finalul celui de-al doilea război mondial. Emigranții proveniți din România aveau origini etnice diverse: evreiască, germană, maghiară, slovacă etc. și erau atrași de perspectivele de realizare rapidă în plan material pe care le-ar fi putut oferi noua țară gazdă, precum și de potențialul explorării unor noi zone geografice. Între aceștia se remarcă Iulius Popper, inginer și explorator originar din România (născut la București, în 1857), care a ajuns în Argentina în 1885 și a avut contribuții importante la cartografierea și explorarea Țării de Foc. Către finele perioadei interbelice, precum și în timpul celui de-al doilea război mondial și în contextul generat de instaurarea regimului comunist în România, emigrația capătă caracter predominant politic. Majoritatea celor care s-au stabilit în Argentina în acea perioadă a căutat refugiu din fața ororilor războiului și persecuțiilor regimurilor fasciste și comuniste care au afectat cea mai mare parte a continentului european în deceniul al cincilea al secolului trecut.
Migrația românilor către Argentina a continuat în timpul perioadei comuniste din România, însă la cote mult mai reduse, majoritatea emigranților fiind, de asemenea, refugiați politici.
După Revoluția din decembrie 1989 și restaurarea democrației în țara noastră, se înregistrează o migrație redusă a cetățenilor români către Argentina. La recensământul organizat de autoritățile argentiniene în anul 2001 s-au înregistrat 2.321 persoane născute pe teritoriul României, din care aproximativ jumătate (1.212 pers.) locuiau în capitala Buenos Aires. Recensământul nu a luat în calcul și descendenții persoanelor născute în România și care au, în prezent, cetățenia argentiniană. Conform datelor oficiale furnizate de Direcția Națională pentru Migrație din Argentina, în perioada 2004-2012 și-au stabilit rezidența permanentă în Argentina un număr de 70 de cetățeni români, la care se adaugă 31 de cetățeni români care au obținut rezidență temporară, în același interval de timp.
De-a lungul timpului, în Buenos Aires au funcționat mai multe organizații ale comunității române, între care amintim Cercul „Uniunea Română”, cunoscut şi ca „Asociaţia Română pentru Asistenţă Mutuală”, care a activat între anii 1931 și 1974. Între anii 1981 și 1989 a existat Asociația „Mihai Eminescu”.
În prezent, în capitala argentiniană funcționează două asociații românești: Asociaţia Mutuală România–Argentina (AS.ROM.AR), înființată în anul 2000, care are ca obiectiv promovarea culturii şi tradiţiilor româneşti, precum şi a legăturilor cu ţara și Asociaţia Creștină Ortodoxă Română din Argentina (ACORA), înființată în anul 2003, care s-a implicat în înregistrarea Bisericii Ortodoxe Române în Argentina și care poartă de grijă și misiunii românești „Sf. Andrei” din Buenos Aires. Această misiune și-a început activitatea la data de 14 decembrie 2008, când românii ortodocși din Buenos Aires, Argentina, au trăit o mare bucurie: prima Sf. Liturghie săvârșită de către Părintele Iconom Stavrofor Vasile-Ioan Tivadar, numit preot paroh al Misiunii nou înființate de către IPS Arhiepiscop Nicolae. Din 2009, misiunea nu mai are slujitor și comunitatea românească s-a împărțit pe la celelalte biserici ortodoxe din Argentina, biserica greacă sau antiohiană.
În contextul acestor realități și-a început vizita părintele Daniel Ene la invitația Excelenței Sale, doamnei Carmen-Liliana PODGOREAN, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Argentina. Prima oprire a vizitei a fost sâmbătă 3 martie 2018 la Bazilica Națională a Fecioarei Maria din Luján, patroană a Argentinei, Uruguay-ului și Paraguay-ului. Lujan reprezintă cel mai important loc de pelerinaj catolic din America de Sud și are alăturat un Muzeu Marianic care adună în spațiile alăturate bisericii, chipul Maicii Domnului din toate colțurile lumii. Aici se află și o icoană ortodoxă a Maicii Domnului îmbrăcată în argint dăruită de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, Patriarhul României, bisericii din Lujan și comunității românești din Argentina, în anul 2003. La praznicul Bunei Vestiri, 25 martie 2003 icoana a fost așezată la altarul special pregătit în muzeul marianic de către IPS Arhiepiscop Kirilos Doumat, Arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Antiohiene, împreună cu Excelența Sa, Monseniorul Ruben de Monte, Arhiepiscop de Mercedes-Lujan. La procesiunea cu icoana venită din România au participat Excelența Sa, domnul ambasador al României în Argentina în acel an, domnul Victor Micula, domnul Constantin Petre, consulul general al României în Buenos Aires, și domnul Sergiu Ionescu, președintele Asociației Creștin Ortodoxe din Argentina. Icoana încă se află în Muzeu chiar dacă în alt loc decât cel inițial, având alături chipul Maicii Domnului din Grecia și Serbia. Părintele Daniel Ene a vizitat altarul românesc din Lujan împreună cu doamna ambasador Carmen Podgorean, doamna Gabriela Enache, consulul general al României la Buenos Aires și domnul Mircea Borza, consulul economic al României în Argentina. Cu îngăduința autorităților catolice, părintele Daniel a săvârșit o rugăciune acatist închinată Maicii Domnului.
A doua zi, duminică 4 martie, comunitatea românească din Buenos Aires a participat la Sfânta Liturghie în limba română săvârșită după mai bine de 9 ani de către părintele protopop Daniel Ene la Catedrala Ortodoxă Greacă „Adormirea Maicii Domnului” din Buenos Aires, împreună cu IPS Arhiepiscop și Mitropolit Tarasios al Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești de Buenos Aires și America de Sud. În aceeași zi, părintele a oficiat în Ambasada României o slujbă de TeDeum, cu sfințirea Drapelului Național și o pomenire a Eroilor care au contribuit la realizarea Marii Uniri, al cărui Centenar este sărbătorit anul acesta. După slujbă, comunitatea românească prezentă a participat la o serie de discuții cu privire la viitorul comunității românești din Argentina și necesitatea unui preot român la misiunea Sf. Andrei din Buenos Aires. La discuții a participat și domnul Sergiu Ionescu care este președintele ACORA, dar și președintele consiliului parohial al bisericii românești, căruia părintele Daniel i-a mulțumit pentru grija dânsului de a păstra vie asociația creștină ortodoxă română și Capela Sf. Andrei din Buenos Aires, asigurându-l că pe viitor va fi o prezență mai activă pastorală a Mitropoliei în Argentina. Părintele Daniel a îndemnat comunitatea românească atât în cuvântul ținut după Sf. Liturghie, cât și în timpul acestei întâlniri, să își păstreze identitatea spirituală și să folosească limba română ca prilej de unitate. „Limba română exprimă cultura, valorile și bogăția tradițiilor și unește într-o mare comunitate spirituală pe toți cei care o vorbesc, indiferent de locul în care trăiesc”, a mai mărturisit părintele celor prezenți. De asemenea a încurajat pe români să-și învețe copiii limba română și să-i îndemne nu doar să cunoască, ci și să-și iubească credința ortodoxă și limba maternă. Părintele Daniel a lăudat în acest context faptul că în cadrul Facultății de Drept a Universității din Buenos Aires funcționează o catedră de limba română, cu patru niveluri de studiu, ocupată, în prezent, de Sergiu Ionescu, președintele ACORA, și a mulțumit doamnei ambasador Carmen Podgorean pentru râvna și dedicația dânsei exemplară, față de promovarea culturii românești autentice în spațiul vast cultural argentinian.
Trebuie subliniat faptul că programul Ambasadei României în Argentina este pe măsura locului în care se află. Proverbul românesc „Omul potrivit la locul potrivit” se împlinește în rânduiala corpului diplomatic al României în Buenos Aires și Argentina. Finețea de cultură și pregătirea sociologică a doamnei ambasador nu poate să fie decât alegerea perfectă pentru poziția de ambasador al României în spațiul profund cultural al „Parisului Americii Latine”, Buenos Aires.
Luni 5 martie, părintele Daniel Ene s-a întâlnit cu IPS Mitropolit Siluan, Arhiepiscopul Ortodox Antiohian de Buenos Aires și Argentina. La întâlnire a participat și domnul consul Mircea Borza. IPS Siluan a mărturisit părintelui Daniel faptul că biserica antiohiană se bucură de sprijinul și de participarea credincioșilor români din Argentina și l-a asigurat de tot ajutorul Înaltpreasfinției Sale în purtarea de grijă a credincioșilor români.
În contextul vizitei sale în Argentina, părintele Daniel Ene, însoțit de Ambasadorul României, Carmen Podgorean și de consulul general Gabriela Enache, a fost primit marți, 6 martie 2018, în audiență de către Secretarul pentru Culte al Republicii Argentina, Ambasadorul Santiago M. de Estrada, însoțit de Coordonatorul General pentru Culte, Ambasadorul Claudia E. Russo Bernagozzi. Vizita în Argentina s-a încheiat vineri 8 martie 2018, după o vizită scurtă de o zi în Montevideo, Uruguay.
Pr. Daniel Ene