1) Un eveniment istoric așteptat
Prezența credincioșilor ortodocși români în Canada este atestată începând cu secolul al XIX-lea astfel încât se poate vorbi de patru valuri de imigrație; primul înainte de cele două războaie mondiale, al doilea între cele două războaie mondiale, al treilea după cel de al II-lea război mondial și ultimul mare val, începând cu anii 1990 după revoluția din România.
Indiferent din ce generație cineva face parte un adevăr incontestabil a traversat secolele unind pe toți românii, credința strămoșească. Mulți au trăit sentimente dureroase cauzate de feluritele dolii, cum ar fi cel după țara noastră, parinți, frați, rude, prieteni, statutul social, etc. Dezbracați de orice subterfugiu fiecare a început să-și pună adevăratele întrebări, strâns legate de identitate și astfel să ajungă la ceea ce îi definește, credința în Dumnezeu și valorile care decurg din ea. Ori aceasta credință și valorile ei au fost păstrate cu sfințenie și cu multă jertfă în Biserica Ortodoxă Română și de aceea sunt justificate căutarile românilor din Canada, indiferent din ce generație au făcut sau fac parte, de a avea o biserică în care pot să găsească « piatra pe care n-au băgat-o în seama ziditorii » în jurul careia să clădească tot ceea ce s-a dărâmat odată cu exilul pentru unii, exodul pentru alții iar pentru cei de curând ajunși pe aceste meleaguri prin imigrare. Încă de la început bisericile s-au dovedit a fi neîncăpătoare iar lipsa de slujitori ai altarului s-a simțit de la un capăt la celălalt al Canadei.
După o orânduiala numai de Bunul Dumnezeu știută s-a întâmplat ca această generație să fie contemporană a acestui eveniment istoric mult așteptat, înființarea noii Episcopii Ortodoxe Române a Canadei.
Speranțele credincioșilor ortodocși români de pe acest vast teritoriu (de trei ori mai mare decât suprafața Europei), care așteptau de mai multe generații acest eveniment au ajuns să se concretizeze prin întronizarea Preasfințitului Ioan Casian ca primul episcop ortodox român al Canadei, care a avut loc pe data de 7 mai 2017 la Biserica Sfântul Gheorghe din Saint-Hubert/Montreal. Dar să vedem cum s-au desfășurat evenimentele.
2) Sosirea delegației
Joi , 4 mai 2017, delegația Patriarhiei Române, din care au făcut parte ÎPS Nifon Arhiepiscop al Târgoviștei, Mitropolit onorific și exarh patriarhal, Pr. Michael Tița consilier patriarhal și șef al protocolului administrației patriarhale, Pr. Ionuț Ghibanu vicar eparhial și diaconul Florin Sandu dimpreună cu ÎPS Nicolae mitropolitul ortodox român al celor două Americi au sosit la Parohia Sf. Gheorghe din Saint-Hubert/Montreal. ÎPS Mitropolit Iosif al Europei Centrale și Meridionale se va adăuga delegației a doua zi.
A urmat slujba de Tedeum-ului săvârșită de PS Ioan Casian la care au participat și alți preoți și slujitori însoțiți de credincioși din diferite parohii.
3) Vizită în capitala Canadei, Ottawa
Vineri 5 mai 2017, delegația însoțită de arhiereii noștri au fost primiți au fost primiți de Excelența Sa Luigi Bonazzi nunțiu apostolic al Vaticanului în Canada. Au fost schimbate diferite opinii despre realitatea creștină din cele două țări. Au fost vizitate apoi parohiile ortodoxe române Sf. Ap. Matei din Ottawa și Nașterea Maicii Domnului din Gatineau delegația fiiind întâmpinată de cei doi preoți parohi Pr. Grigore Țăpuc respectiv Pr. Teofil Arsene care au vorbit despre istoria comunităților pe care le păstoresc. Ambasada României din Ottawa a oferit o recepție organizată în cinstea sosirii ierarhilor noștri.
4) Participare la evenimentele legate de inaugurarea Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei și întronizarea primului său episcop.
Sâmbătă 6 mai delegația a participat la Sf. Liturghie urmată de slujba Tedeum-ului și parastasul de obște în cinstea celor adormiți. În după-amiaza aceleiași zile s-au desfășurat lucrările primei Adunări eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei în cursul careia au fost citite mesajele de salutare, și câteva rapoarte iar mai apoi au fost aleși membrii Consiliului și Consistoriului eparhial și delegatul pentru Consistoriul mitropolitan. Seara s-a încheiat cu slujba Vecerniei săvârșită de ÎPS Mitropolit Nicolae.
Duminică 7 mai ÎPS Mitropolit Nicolae, ÎPS Mitropolit Iosif, ÎPS Mitropolit Nifon dimpreună cu membrii delegației patriarhale dimpreună cu PS Episcop Ioan Casian au slujit Sf. Liturghie. Au mai participat din partea celorlalte jurisdicții ortodoxe din Canada ÎPS Mitropolit Sotirios (Mitropolia Ortodoxă Greacă din Toronto), PS Episcop Iov (Patriarhia Moscovei), PS Episcop Andrei (Episcopia Ortodoxă Ucrainiană), ÎPS Irenée (Arhiepiscopia Ortodoxă a Canadei).
La sfârșitul Sf. Liturghii a fost făcută întronizarea PS Episcop Ioan Casian ca primul episcop ortodox român al Canadei în cursul careia i s-au înmânat însemnele episcopale. Au fost citite Tomosul sinodal și Tomosul mitropolitan.
Au asistat la slujbă și diferiți reprezentanți ai Bisericilor surori precum și reprezentanți ai autorităților Statului român în Canada. Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească festivă în cinstea evenimentului.
Luni 7 mai în cursul serii, delegația Patriarhiei Române a fost condusă la aeroport pentru a pleca spre țară.