În perioada 21-23 martie 2025, în a treia săptămână a Sfântului și Marelui Post, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ioan Casian și Sfântul Andrei Șaguna” din San Antonio, Texas a găzduit o tabără spirituală dedicată rugăciunii, reflecției și întăririi duhovnicești în pregătirea pentru Praznicul Învierii Domnului. Invitatul de onoare al întâlnirilor din sâmbătă și Duminica Sfintei Cruci a fost Pr. Prof. Bogdan Bucur, teolog ortodox și profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Vladimir” din New York. În ziua de sâmbătă a început cu slujirea Sfintei Liturghii urmată de slujba parastasului și masa de prânz cu toți participanții.
După prânz a început conferința – „Crucea ca așternut al picioarelor lui Dumnezeu” – a adus în prim-plan o expresie poetică și teologică esențială, frecvent întâlnită în imnografia bizantină, dar puțin explorată în cercetările teologice moderne. Pornind de la imnele liturgice dedicate Sfintei Cruci și de la psalmii regali ai Vechiului Testament, părintele profesor a oferit participanților o reflecție profundă asupra modului în care Biserica Ortodoxă înțelege și trăiește taina Crucii.
Crucea – hypopodion: suportul picioarelor Regelui
În centrul reflecției liturgico-teologice s-a aflat versetul din Psalmul 98, 5: „Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este” (Ps. 98,5 LXX). În imnografia ortodoxă, acest verset este aplicat în mod constant Crucii Mântuitorului: „Astăzi cu adevărat plinitu-s-a cuvântul cel de Dumnezeu grăitor al lui David: că iată arătat ne închinăm așternutului preacuratelor Tale picioare...” (Stihiră la Litie, Vecernia mare, 14 septembrie).
În limba greacă, cuvântul așternut este tradus cu ὑποπόδιον (hypopodion) – un fel de treaptă sau suport de la baza tronului regal, pe care regele își odihnea picioarele. Imaginea este deci una de tip regal și liturgic: Dumnezeu împărățește, iar tronul Său are, în mod firesc, și un „așternut al picioarelor”.
Pr. Bogdan Bucur a subliniat faptul că Biserica primară a identificat acest „așternut” cu Lemnul Crucii, iar această identificare are o profunzime hristologică aparte: Cel ce este răstignit pe Cruce este Însuși Domnul, Cel care șade „pe tronul slavei Sale”, așa cum ne arată profetul Isaia (Isaia 6,1) și cum mărturisește Sfântul Apostol Pavel: „El, Dumnezeu fiind în chip, nu a socotit o pradă a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând (...), S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2,6-8).
Crucea – Chivot și locul prezenței lui Dumnezeu
Continuând reflecția, părintele profesor a arătat că imaginea biblică a așternutului picioarelor nu este izolată, ci face parte dintr-un întreg sistem simbolic centrat pe Chivotul Legământului. În cartea Ieșire 25, Domnul poruncește lui Moise să construiască un chivot din lemn de salcâm, acoperit cu aur curat, deasupra căruia să fie doi heruvimi înaripați, înclinați unul spre altul: „Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă voi descoperi ție și îți voi grăi de toate câte am a porunci” (Ieșire 25, 22).
Chivotul era, deci, locul teofaniei, locul în care Dumnezeu Se descoperea lui Moise – un spațiu sacru, dincolo de văz și atingere. Deasupra chivotului era capacul numit hilasterion (locul ispășirii), iar în fața lui – hypopodion, așternutul regal. Pr. Bogdan Bucur a arătat că, în această cheie simbolică, Crucea devine noul chivot, locul în care Dumnezeu Se descoperă lumii: nu în slavă vizibilă, ci în smerenie, în suferință și în jertfa iubirii. Crucea este astfel tronul lui Dumnezeu, dar și locul în care Hristos, Arhiereul cel Mare (Evrei 4, 14), aduce jertfa Sa pentru viața lumii.
Maica Domnului – Chivotul cel viu
În această arhitectură teologică a prezenței lui Dumnezeu, Pr. Bucur a reamintit și titlul pe care Biserica îl atribuie Preasfintei Fecioare Maria: „chivotul cel însuflețit”. După cum chivotul Legii purta Tablele Cuvântului, tot astfel Maica Domnului a purtat în pântecele ei pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Această paralelă între Vechiul și Noul Legământ, între cultul templului și cultul Bisericii, între Chivot și Cruce, se regăsește adesea în predica Părinților Bisericii, în special în opera Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Fericitului Augustin și a Sfântului Grigorie Teologul.
O invitație la contemplarea Crucii.
Conferința Pr. Prof. Bogdan Bucur a fost un moment de reală înălțare duhovnicească și intelectuală. Printr-o expunere limpede și profundă, teologul a oferit participanților o înțelegere mai adâncă a tainei Crucii – nu doar ca obiect de venerare, ci ca taina al prezenței și slavei lui Dumnezeu în lume, ca „așternut al picioarelor Sale”, locul smerit unde El ni Se descoperă și ne cheamă la pocăință, iubire și jertfă. Duminica Sfintei Cruci, așezată la mijlocul Postului Mare, devine astfel o chemare la contemplarea iubirii răstignite a lui Hristos, dar și la înălțarea sufletului spre acea lumină a Învierii care strălucește deja de pe lemnul Crucii.
Monahul Nicolae Steinhardt – un model viu al purtării crucii în contemporaneitate
În cadrul aceleiași tabere spirituale, desfășurate la mijlocul Postului Mare în Parohia „Sfântul Ioan Casian și Sfântul Andrei Șaguna” din San Antonio, părintele profesor Bogdan Bucur a prezentat și o a doua temă de o deosebită profunzime duhovnicească: modelul purtării crucii în viața și mărturia monahului Nicolae Steinhardt. Prin viața sa, prin scrierile sale și prin convertirea sa radicală în condiții de detenție politică, Steinhardt devine – în cuvintele părintelui profesor – „o icoană vie a creștinului curajos, liber și plin de bucurie, chiar în fața răului și suferinței.”
Teofania și urma etică a prezenței lui Dumnezeu
Punctul de plecare al reflecției a fost convingerea că experiențele teofanice – acele întâlniri mistice cu Dumnezeu – lasă întotdeauna în om o „urmă etică”, o transformare vizibilă. În cazul monahului Nicolae Steinhardt, acea teofanie a avut loc în închisoare, în întunericul cel mai adânc al unei lumi dominată de frică, teroare și degradare. În acel „laborator al dezumanizării”, după cum îl descrie el însuși, a primit Sfântul Botez din mâinile ieromonahului Mina Dobzeu, în celula 34, cu apă infestată dintr-un ibric ruginit.
Acea taină a fost urmată de o trăire pe care el o descrie ca o revărsare de lumină, bucurie și iertare – o convertire radicală în duh și viață, în care experiența harului a fost de o intensitate copleșitoare. Nu doar sufletul i-a fost luminat, ci întreaga sa percepție a lumii a fost transfigurată. „Am intrat orb în închisoare și am ieșit cu ochii deschiși”, va scrie el mai târziu.
Această lumină mistică este descrisă de Steinhardt în termeni care amintesc de trăirile marilor mistici ai Ortodoxiei, precum Sfântul Simeon Noul Teolog sau Sfântul Serafim de Sarov. Nu întâmplător, părintele Bogdan Bucur a subliniat că experiența luminii de pe Tabor – despre care mărturisește explicit Steinhardt – este una profund ancorată în tradiția isihastă a Bisericii Ortodoxe, dar și în realitatea vie a Botezului și a convertirii.
Crezul creștin al monahului de la Rohia
Punctul culminant al prezentării a fost lectura unui text compus de Steinhardt în anii ’80, un „Crez ortodox sui generis”, în care mărturisește credința sa în Hristos nu doar ca Domn smerit și blând, ci și ca Domn curajos, care urcă de bunăvoie pe Cruce, Care iubește sincer pe cei ce nu se tem să sufere pentru adevăr, și Care Se revoltă împotriva formalismului religios, birocrației bisericești și fățărniciei.
Credința lui Steinhardt nu este o credință „organizată”, rece sau birocratică. Ea este vie, pătrunsă de bucurie, umor, inteligență spirituală și de o profundă verticalitate morală. „Ortodoxia”, spune el, „nu se împacă nici cu mormăieli posomorâte, nici cu chicoteli serafice stupide. Este credința celor curajoși, lucizi, neînfricați.”
Părintele Bogdan Bucur a accentuat cât de mult acest „crez” reprezintă o sinteză vie între mistică și etică: teofania luminează viața, dar cere o asumare concretă, cotidiană. Bucuria harului trebuie să se vadă în bunătate, generozitate, în capacitatea de a ierta, de a vedea pe aproapele rănit și de a-l sluji. Este o Ortodoxie în care nu se poate vorbi despre iubirea lui Dumnezeu fără a trăi responsabil și cu discernământ în lume.
Bucurie, curaj și inteligență: trăsături ale sfințeniei după Steinhardt
Viața monahului de la Rohia este un apel constant la curaj în fața compromisului, la luciditate în fața ipocriziei, la bucurie în fața suferinței. El numește creștinismul o religie a curajului, în care fricosul este cel dintâi osândit în lacul de foc, după cum arată și Apocalipsa 21,8. Totodată, el denunță orice confuzie între pietism și prostie, afirmând răspicat că „nu se cuvine Miresei lui Hristos să fie proastă” (parafrazându-l pe Sf. Bernard de Clairvaux), și că „Dumnezeu, între altele, ne cere să fim inteligenți”.
Această luciditate duhovnicească îl determină pe Steinhardt să nu se lase înșelat de aparențe sau de ideologii „morale” promovate de regimuri totalitare. El condamnă servilismul religios față de dictatură și invocă libertatea ca fundament al virtuții. Nu este vorba despre un liberalism relativist, ci despre adevărul trăit în libertate, așa cum îl cere Evanghelia.
Un model viu pentru purtarea crucii azi
În concluzie, părintele profesor Bogdan Bucur a afirmat că figura lui Nicolae Steinhardt este una profetică pentru creștinii ortodocși de astăzi. Într-o vreme în care Biserica se confruntă cu pierderea credibilității în fața lumii, exemplul unui om care a trăit credința în temniță, în cultură, în comunitate și în smerenie, cu bucurie și discernământ, devine un far luminos.
Steinhardt este un om al Crucii – nu doar pentru că a suferit, ci pentru că a știut să vadă în Cruce lumina Învierii, să guste din suferință bucuria tainică a lui Hristos și să îndemne cu realism și blândețe la „a fi, măcar, niște impostori ai binelui” – adică oameni care, deși nu sunt sfinți, se străduiesc sincer să trăiască creștinește.
Prezentarea ediției în limba engleză a „Jurnalului fericirii”
La finalul întâlnirii, participanții au fost invitați la lansarea noii traduceri în limba engleză a volumului Jurnalul fericirii, apărută recent la Editura St. Vladimir’s Press, prin efortul unui grup de traducători inimoși coordonat de părintele Bogdan Bucur. Traducerea acestui volum emblematic deschide drumul lecturii operei lui Steinhardt către publicul internațional și a fost primită cu emoție și recunoștință de cei prezenți.
Sfânta Liturghie și cuvântul de întărire în Duminica Sfintei Cruci
În Duminica a treia din Postul Mare, părintele profesor Bogdan Bucur a slujit Sfânta Liturghie în biserica parohiei din San Antonio, aducând bucurie și întărire duhovnicească întregii comunități. În cuvântul său de învățătură, părintele a meditat asupra Evangheliei din Marcu 8, 34–38: „Cine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”. Subliniind că luarea crucii nu este un gest simbolic, ci o angajare reală în jertfa iubirii, părintele a îndemnat credincioșii să trăiască Crucea nu ca pe o povară, ci ca pe o chemare la împreună-pătimire cu Hristos, la asumarea vieții cu sens, curaj și încredere în Înviere.
O tabără a întâlnirii cu Hristos cel Răstignit și Înviat
Tabăra spirituală de la San Antonio a fost o reală binecuvântare pentru toți cei care au participat. Îmbinând reflecția teologică profundă cu experiența liturgică, duhovnicească și culturală, evenimentul a oferit o ocazie de a redescoperi Crucea ca loc al prezenței vii a lui Dumnezeu, dar și ca chemare la o viață creștină autentică.
Într-o lume adesea tulburată și confuză, asemenea mărturii vin să reaprindă în inimile credincioșilor lumina adevărului: că Hristos, Domnul cel Răstignit, Se face tuturor „așternut al picioarelor”, ca noi să putem urca, prin Cruce, la slava cea negrăită a Învierii.
Pr. Valentin Ilieș
