Sâmbătă, 15 martie 2025, în Parohia Sfântul Ioan Casian și Sfântul Andrei Șaguna din San Antonio, TX a avut loc pentru al șaselea an consecutiv programul misionar catehetic „Liturghia Copiilor”. Acest proiect pastoral a fost inițiat de Pr. Valentin D Ilieș în Postul Paștelui din anul 2019, din dorința de a împărtăși bucuria credinței ortodoxe celor mici și din necesitatea de a-i familiariza pe copii și adolescenți cu viața duhovnicească specifică Bisericii Ortodoxe.
Evenimentul, devenit deja o tradiție, se desfășoară pe parcursul întregii zile a celei de-a două sâmbete din Postul Mare și Postul Crăciunului, oferind copiilor o experiență profundă de comuniune și învățare duhovnicească.
Desfășurarea evenimentului
Programul a început dimineața la ora 10:00, cu săvârșirea Rânduielii Proscomidiei în mijlocul bisericii. Preotul, înconjurat de toți participanții, a explicat și a arătat fiecare etapă a pregătirii Cinstitelor Daruri, oferindu-le astfel copiilor posibilitatea de a vedea îndeaproape această rânduială liturgică. De asemenea, fiecare copil a avut ocazia să-și pomenească familia și să vadă cum sunt așezate miridele pentru cei vii și adormiți. Această cateheză aplicată a fost un prilej deosebit de învățare, copiii devenind mai receptivi la rânduiala slujbelor și transmițând mai departe în familiile lor importanța participării la Sfânta Liturghie încă de la începutul ei.
În cadrul Sfintei Liturghii, copiii și tinerii au cântat și au dat răspunsurile la strană, fiind îndrumați de Doamna Preoteasă Cristina și de voluntari din cadrul școlii parohiale. Această implicare activă i-a ajutat pe copii să simtă mai profund frumusețea slujbei și să se apropie cu inima de Dumnezeu.
Momente de comuniune și formare duhovnicească
După împărtășirea din cadrul Sfintei Liturghii, toți participanții s-au bucurat de masa dragostei, un prânz pregătit cu drag de câteva mame voluntare. Această masă a reprezentat un moment de comuniune, în care copiii au avut ocazia să interacționeze și să întărească legăturile frățești dintre ei.
După prânz, cei prezenți au vizionat împreună filmul „The Man of God”, care prezintă viața Sfântului Nectarie, un mare tămăduitor și ocrotitor al celor aflați în suferință. La sfârșitul proiecției, copiii și tinerii au discutat și au meditat asupra învățăturilor desprinse din acest film, înțelegând mai bine virtuțile sfințeniei și puterea credinței.
Activități interactive și Taina Spovedaniei
După sesiunea de reflecție asupra filmului, entuziasmul a continuat cu un campionat de șah, o competiție așteptată cu bucurie de toți participanții. Jocul strategic a fost un prilej de dezvoltare a gândirii logice, a răbdării și a spiritului de competiție fair-play. La finalul competiției, toți participanții au fost recompensați, iar cei care au obținut locurile 1, 2 și 3 au primit diplome de felicitare și premii pentru efortul și implicarea lor. Pe lângă competiția de șah s-au mai desfășurat multe alte activități interactive și de echipă care le-au creat participanților bucuria de a fi împreună și mai ales de a fi membri din familia extinsă a Bisericii lui Hristos.
Un moment deosebit de important al zilei a fost Taina Spovedaniei, la care pe rând, toți participanții au luat parte. Fiecare copil și tânăr a avut ocazia să stea de vorbă cu preotul, să își deschidă sufletul și să își exprime frământările și curiozitățile legate de viața duhovnicească. Acest moment a fost unul de mare încărcătură spirituală, aducând pace și lumină în sufletele celor prezenți.
Mulțumiri și recunoștință
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru darul comuniunii și al întâlnirii cu prezentul comunității noastre! Mulțumim din suflet tuturor părinților, copiilor și voluntarilor care s-au implicat cu dăruire în organizarea acestui eveniment binecuvântat. „Liturghia Copiilor” rămâne o mărturie vie a faptului că, prin educație, rugăciune și implicare, copiii noștri cresc în lumina credinței ortodoxe și devin adevărați mesageri ai Evangheliei în familiile și comunitățile lor.
Pr. Valentin Ilieș