† NICOLAE

din mila lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii și
Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

Iubitului cler şi dreptslăvitorilor creştini,
har, pace şi bucurie de la Hristos Domnul, iar de la noi arhierească binecuvântare.

„Cerul și pământul astăzi, după proroci, să se veselească; îngerii
cu oamenii duhovnicește să prăznuiască: Dumnezeu în trup
s-a arătat celor ce ședeau în întuneric și în umbră, născându-Se din Fecioara.”
(Stihiră la Litia Praznicului)

Preacucernici Părinţi, Iubiţi Credincioşi,

Praznicul Nașterii Domnului ne oferă din nou prilej de bucurie și vestire a minunii petrecute în peștera Betleemului, a pogorârii lui Dumnezeu pe pământ pentru ca pe oameni să-i aducă la Dumnezeu, să-i elibereze din întuneric și din umbră, să înnoiască și să lumineze toată făptura. Cântările de la sfintele slujbe ale Praznicului și Părinții Bisericii vestesc și tâlcuiesc minunea luminării omului și a întregii făpturi prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Neascultarea lui Adam la îndemnul Evei a adus omului îndepărtarea de Dumnezeu și moartea. Acesta este păcatul strămoșesc în care s-a aflat tot omul născut din femeie, de la Adam la Hristos. Dar Dumnezeu a găsit calea să aducă îndreptare tot prin femeie, prin Fecioara Maria: „de Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul, șters-ai blestemul cel dintâi al Evei; că Maică te-ai făcut bunăvoinței Tatălui, purtând în brațe pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat. Nu suferă taina ispitire; numai prin credință toți să o slăvim, strigând cu tine și zicând: Netâlcuitule Doamne, slavă Ție!”[1] Prin femeie a venit păcatul și tot prin femeie a venit izbăvirea, căci Fecioara Maria întoarce neascultarea și mândria lui Adam și a Evei în ascultare și smerenie prin cuvintele „Iată roaba Domnului. Fie mie după Cuvântul Tău.”[2]

Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, pomenit până de curând ca profesor și mare teolog ortodox, răspunde la întrebarea: Ce ne-a dat revelația deplină, așa cum o avem în Iisus Hristos?[3] Răspunsul precizează mai întâi problema omului căzut în păcat, precizare cu descoperiri valabile pentru tot omul, de ieri și de azi, care se află în afara comuniunii cu Dumnezeu: „omul se afla, deci, într-o stare anormală înainte de renașterea (prin Hristos) ... omul în care nu s-a născut subiectul comuniunii... este într-o stare de răutate. El împiedică conștient nașterea subiectului în semenul său și egoismul său nu are margini. Nu numai că nu știe de comuniune, dar e potrivnic ei. Potrivnicia aceasta este o opoziție conștientă împotriva lui Dumnezeu și are caracter de păcat, nu de simplă natură nedesăvârșită. El nu iubește pe Dumnezeu, nu iubește pe semeni, stă în calea țintelor urmărite de Dumnezeu cu omul și toate acestea pentru că se iubește pe sine cu o iubire egoistă, falsă...  Sub toate raporturile el păcătuiește împotriva lui Dumnezeu, iar păcatul împotriva lui Dumnezeu este spre stricăciunea sa și a semenilor. În mod automat, întoarcerea dinspre Dumnezeu spre sine, ca un centru al preocupărilor, ieșirea din comuniunea cu El, aduce scufundarea sa în obscuritatea minții, în slăbirea voinței, în singurătatea egoistă și chinuitoare.[4] Găsim în această prezentare a omului căzut în păcat, adică separat de Dumnezeu și izolat în iubirea egoistă de sine, imaginea lui Adam cel căzut multiplicată în fiecare om, de la Adam la Hristos, și după Hristos, în fiecare om căzut, prin păcat, din răscumpărarea adusă de Fiul lui Dumnezeu Întrupat în pântecele Fecioarei Maria.

Restabilirea comuniunii cu Dumnezeu, a re-întăririi voinței omului, a eliberării de egoism, a luminării minții și conștiinței lui, nu se puteau realiza prin efortul omului: „inițiativa restabilirii comuniunii omului cu Dumnezeu trebuia să pornească de la Dumnezeu, El venind întâi în maximă apropiere de om, ca omul să fie zguduit asupra vinei lui profunde... Întruparea Fiului lui Dumnezeu a fost începutul comuniunii cu oamenii. Ea n-a fost numai un mijloc trecător în slujba iubirii lui Dumnezeu, ci însăși arătarea supremă a iubirii.”[5]

Sfântul Leon cel Mare, episcopul Romei, vorbește și el despre smerita iubire a lui Dumnezeu descoperită în Întruparea Fiului Său: „Când au venit vremurile care fuseseră hotărâte mai înainte pentru mântuirea oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a intrat în cele mai de jos ale acestei lumi, pogorându-Se din tronul ceresc, dar nepărăsind slava părintească, născându-se printr-o rânduială cu totul nouă... Cel Neîncăput a voit a se încăpea; Cel ce este mai înainte de toate timpurile a început a fi în timp; Domnul tuturor, acoperind strălucirea slavei Sale, a primit chip de rob; Dumnezeu Cel lipsit de patimă nu a disprețuit a fi om pătimitor și Cel ce este nemuritor de bunăvoie S-a supus legii morții.”[6] Sfântul Leon explică smerita iubire a lui Dumnezeu descoperită de Sf. Apostol Pavel în frumosul imn din Epistola către Filipeni 2, 5-11: „Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit răpire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce.”

Descoperirea acestei iubiri smerite a lui Dumnezeu față de om este prilejul bucuriei sărbătorii Nașterii Domnului, cântată de îngeri și vestită tuturor oamenilor: „să ne veselim în Domnul, prea iubiților, și să ne bucurăm, desfătându-ne duhovnicește, fiindcă ne-a răsărit ziua cea nouă a mântuirii, o zi care a fost pregătită de mult timp, o zi de fericire veșnică. Căci crugul anului ne aduce din nou taina mântuirii noastre, făgăduită de la început, împlinită la sfârșit, care va rămâne veșnică. În această zi se cuvine să avem sus inimile și să ne închinăm tainei dumnezeiești, pentru că ceea ce se face printr-un mare dar al lui Dumnezeu trebuie să fie prețuit cu mare bucurie de către Biserică.”[7]

Îndemnul meu la acest praznic slăvit este să avem sus inimile, să nu ne temem de zvonuri de crize, tulburări şi războaie, să ne punem toată nădejdea în grija şi ajutorul lui Dumnezeu. El ne-a trimis Mântuitor, El ne călăuzește paşii în această lume complicată şi tulburată. Creștinul este cel care poate inspira speranță semenilor că lumea noastră își va afla pacea. Creștinul este cel care, cu o inimă împăcată și plină de bucuria Nașterii Domnului, poate aduce echilibru într-o societate dezbinată pe motive politice, sociale, culturale și religioase. Noi, creștinii români din America, împreună cu toți frații noștri primitori ai Veștii cele Bune, putem să fim vestitorii păcii și înțelegerii între semeni și între popoare, imitându-i pe îngerii din ceruri care au vestit păstorilor marea minune a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Îl rog pe Hristos Domnul, care se naște în ieslea Betleemului, să ne întărească și să ne lumineze, să binecuvinteze pe fiecare preot şi credincios, fiecare parohie și mânăstire a Arhiepiscopiei noastre.

Vă îmbrățișez frățește în Hristos Domnul şi vă urez să petreceți sfintele sărbători ale Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei cu sănătate, pace şi bucurii duhovnicești!

Al vostru frate întru rugăciune către Dumnezeu,

† Mitropolitul NICOLAE

            Chicago, Praznicul Nașterii Domnului, 2024

[1] Stihira 3, Laude, Utrenia Praznicului.

[2] Luca 1, 38.

[3] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Editura Basilica, București, 2013, p. 115.

[4] Ibidem, p. 116.

[5] Ibidem, p. 120.

[6] Sf. Leon cel Mare, Predici la Nașterea și Arătarea Domnului și la perioada Penticostarului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2016, p. 18.

[7] Ibidem, p. 17.