Duminică, 22 septembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae a resfințit biserica parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din South Saint Paul, Minnesota. Locașul de cult, care a împlinit 100 de ani de la prima sfințire, l-a primit ca ocrotitor și pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
După Slujba de resfințire, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire pentru binefăcătorii locașului de cult care au trecut la cele veșnice. Din soborul părinților slujitori au făcut parte părintele Ioan Poptelecan, parohul Bisericii, Părintele protopop Călin Barbolovici, Părintele Timotei Sas, Părintele Mircea Vasiu și Părintele Paul Hodge.
În cuvântul de învățătură, părintele mitropolit a subliniat importanța sfințirii unei biserici:
Semnificația acestei slujbe de sfințire nu se referă numai la ziduri, ci se referă și la noi. Este o invitație să ne reînnoim viața în Hristos. După tradiția românească, în această zi, toți credincioșii, bărbați, femei, copii, pot intra prin Sfântul Altar, să se închine la nou sfințita Sfântă Masă. Acesta este traseul nostru creștin, din afara bisericii în biserică, pe care îl facem, de fapt, fiecare duminică, de la ușă, în fața altarului, pentru a primi Sfânta Împărtășanie.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre responsabilitatea educației în spirit creștin pe care o au românii față de copiii lor.
Acest moment în viața unei comunități este unul foarte important, pentru că nu resfințim biserica la fiecare câțiva ani. Vă amintesc care este responsabilitatea pentru generația de astăzi, la 100 de ani de la fondarea bisericii, pentru copiii și nepoții noștri, pentru că misiunea noastră se referă la această educație creștină, care devine tot mai complicată pentru copii și nepoți.
În semn de prețuire pentru comunitatea de români din South Saint Paul Minnesota, Înaltpreasfinția Sa a oferit parohiei o icoană cu Sfântul Arhidiacon Ștefan și cu Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Pentru întreaga activitate depusă în slujba Bisericii, Părintele Paroh Ioan Poptelecan a primit Ordinul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”.
Minunea pentru mine a fost lucrul împreună cu oamenii din această parohie. Am văzut oamenii lucrând împreună, am văzut oamenii la despachetat iconostasul, am văzut doamnele în bucătărie, am văzut oameni la curățenie în biserică. Acest lucru m-a făcut pe mine să înțeleg că Dumnezeu lucrează prin oameni. A fost o zi extraordinară!- Părintele Ioan Poptelecan
Ordinul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” a fost acordat și celor care s-au implicat în restaurarea lăcașului de cult, dar și în organizarea evenimentelor aniversare: familia Bartolomei, domnul Iulian Alexandru Borza și Asociația doamnelor din parohie „Ladies Auxiliary”, condusă de Isabella Constantin și Cristina Oltean. După slujba Sfintei Liturghii, toți cei prezenți au participat la un picnic cu mâncare tradițională românească. Atmosfera a fost întreținută de Petru Paladi, interpret de folclor, dar și de membrii Ansamblului Izvorașul.
Evenimentele aniversare au debutat sâmbătă, 21 septembrie, cu Slujba Vecerniei, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae. Sâmbătă seară, Înaltpreasfinția Sa a participat și la o gală aniversară în cinstea celor 100 de ani de la înființarea parohiei. La eveniment a fost prezent și Ambasadorul României în S.U.A, Andrei Muraru: Am venit special pentru această ocazie să fiu și eu alături de românii din Minnesota, la această celebrare. Este una dintre cele mai vechi biserici românești din Statele Unite ale Americii. Când au venit românii la începutul secolului al XX-lea aici, în Minnesota, au făcut un lucru remarcabil. Felicitări!
Cu muzică populară, paradă de costume populare din toate zonele țării și bucate românești, evenimentul aniversar a adunat persoane care, de-a lungul anilor, au fost alături de biserică, s-au implicat și au înțeles că pentru Dumnezeu și pentru Biserica Lui niciun efort nu este prea mare.
Timp de doi ani am lucrat la restaurarea bisericii noastre dragi. Ne bucurăm din inimă că aniversăm 100 de ani și sperăm ca Biserica noastră să dăinuie peste ani. Acum un secol, românii au făcut eforturi extraordinare ca să se poată ruga în limba română. Le suntem recunoscători pentru jertfa mare pe care au depus-o. - Cătălin Constantin, Președintele Consiliului Parohial.
În urmă cu o sută de ani, românii care ajungeau în Statele Unite ale Americii aveau un singur vis: să se întoarcă acasă cu 1000 de dolari și să-și cumpere un petic de pământ. Lucrau pe malul râului Mississippi în abatoare unde erau plătiți cu 50 de cenți pe oră. Din aceștia, 19 cenți erau donați pentru construirea unei biserici. Astfel a fost construită Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din South Saint Paul, Minnesota. Prima sfințire a lăcașului de cult a avut loc în data de 28 septembrie 1924.
Raluca Mihalache