În perioada 16 – 20 septembrie 2023, cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi cu binecuvântarea IPS Părinte Nicolae, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, Misiunea Ortodoxă Româna Sf. Iosif de la Partoş din Quito – Ecuador a primit pentru a opta oară vizita Părintelui Daniel Ene.
Duminică, 17 septembrie s-a produs evenimentul principal al vizitei: celebrarea Sfintei Liturghii şi sărbătorirea, pentru prima dată, a hramului Misiunii Ortodoxe Române Sf. Iosif de la Partoş din Quito (15 septembrie). Sfânta Liturghie s-a săvârșit în locul obişnuit, în Capilla Católica de la Resurrección (Capela Catolică a Învierii), situată pe strada Francisco de Orellana colţ cu Juan León Mera, la parterul clădirii Juan León Mera, vis-a-vis de Hotelul JW Marriott, începând cu orele 10:00, s-a încheiat cu Slujba Parastasului şi a contat cu prezenţa a peste 50 de credincioşi între care români, iordanieni şi ecuadorieni. Cu această ocazie, comunitatea ortodoxă din Quito a fost vizitată din nou de părintele Rafail, de la Patriarhia Serbiei, care păstoreşte credincioşii ortodocşi din Guayaquil şi care a dorit să-i fie alături Părintelui Daniel. După cuvântul de învățătură părintele Daniel a prezentat Sfântul Antimis al parohiei ca și simbol al identității eclesiastice pentru prima parohie românească din Ecuador și alături de misiunea rusă singurele biserici ortodoxe canonice din capitala Quito.
După Sfânta Liturghie majoritatea celor prezenţi au schimbat locaţia, salonul pregătit pentru sărbătorirea hramului aparţinând parohiei Maria Auxiliadora – El Giron, situată în Strada 12 de Octubre y Veintimilla. Evenimentul a început cu un spectacol folcloric de dansuri ecuadoriene tradiţionale, prezentate cu mult profesionalism şi dăruire de către Grupul Danza y Arte Quitumbe, chiar în curtea parohiei pentru membrii parohiei românești din Quito și în cinstea hramului Sfântului Ierarh Iosif de la Partoș. Apoi, doamnele ecuadoriene au servit cu generozitate bucate delicioase tuturor celor prezenţi. Atât spectacolul cât și bucatele agapei de hram au fost darul familiei Juan Xavier Quevedo Chamba, profesor la un colegiu din Quito dar și student la Școala de Teologie Pastorală a Seminarului din Chicago, singura instituție ortodoxă de învățământ care oferă un program în limba spaniolă. https://seminarioortodoxo.org/
Comunitatea românească a organizat un stand românesc unde au putut fi apreciate obiecte de artă populară, broşuri, precum şi peisaje emblematice din România. Steagurile Ecuadorului şi României au fost expuse împreună, ca un simbol al înfrăţirii celor două popoare care acum au prilejul întâlnirii într-un spaţiu comun: cel al Misiunii Ortodoxe Române Sf. Iosif de la Partoş din Quito.
A consemnat,
Un membru al comunităţii româneşti din Quito