Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru ocazia extraordinară de a-l avea printre noi pe părintele lector diacon Adrian Sorin Mihalache în data de 21 septembrie 2023. Ne-am bucurat de prezența sfinției sale în sala bisericii noastre Sfântul Gheorghe și Sfântul Dimitrie cel Nou din Las Vegas, fiind și o revedere de la ultimul eveniment petrecut cu sfinția Sa la noi în parohie în anul 2019. Ca de fiecare dată am putut să ne regăsim în cuvintele de învățătură atât de profunde elaborate și lămurite pe înțelesul tuturor, impresionați fiind de atâta răbdare de care a dat dovadă la prezentarea conferinței cât și de răspunsurile date la întrebările care îi frământau pe cei prezenți în sală.
Tema conferinței a fost: Capcanele inteligenței și smerita cugetare. Despre conștiința limitelor și importanța ei în educația adolescenților și în viața spirituală. În prima parte au fost evidențiate câteva din particularitățile culturale și economice ale societății actuale care împovărează sau împiedica viața spirituală. S-a accentuat faptul ca spiritualitatea filocalică recomandă, ca parte integrantă a vieții duhovnicești, examinarea vieții și cultivarea conștiinței nevredniciei.
Prezentarea a continuat cu mai multe mențiuni formulate de Dorothei din Gaza, prezente în Filocalia vol. 9. S-a accentuat importanța cugetării smerite pentru o bună relație între părinți și copii, între soți, în cadrul familiei lărgite, dar și în viața comunității de credință. Dorothei din Gaza leagă strâns smerita cugetare de nejudecarea aproapelui și indică modul cum credinciosul creștin își poate îmbunătăți viața interioară prin obișnuința ascultării față de duhovnic, evitând obișnuința de a se încrede în înțelepciunea sa.
Pe de o parte, așa cum remarcă Isaia Pustnicul într-un text cuprins în Filocalie, cei care judecă pe alții au uitat de păcatele lor și de slava lui Dumnezeu. Cel ce se încrede în înțelepciunea proprie nu va putea cunoaște înțelesurile mai înalte ale vieții duhovnicești și nici voia lui Dumnezeu, ratând esențialul vieții spirituale în miezul căreia mântuirea stă ascunsă în sfatul îndelung, în chibzuința multora care trăiesc viața îmbunătățită. În acest loc s-a putut observa importanța Tainei spovedaniei și a obișnuinței oamenilor de a căuta să trăiască sub călăuza unui părinte duhovnic.
În contrast cu aceste aspecte, în partea a doua a conferinței s-au accentuat câteva dintre caracteristicele timpului nostru care împiedică practicile duhovnicești. Unul dintre aceste elemente este consumismul - care stimulează experiențele senzoriale și plăcerea, în dauna preocupărilor spirituale și a disponibilități pentru asceză. În același timp, s-a evocat faptul că descoperirile științelor recente evidențiază importanța cultivării virtuților în educație și în formarea caracterului. În prezent există numeroase astfel de inițiative care își propun să sensibilizeze societatea cu privire la importanța cultivării virtuților și a supravegherii de sine pentru educația tinerilor și pentru edificarea omului.
În ultima parte a conferinței s-au accentuat numeroasele convergențe care există între aceste preocupări recente ale științei educației și spiritualitatea creștin-ortodoxă.
Nădăjduim că toți cei prezenți la această conferință frumoasă să se fi folosit sufletește de cuvântul ziditor al părintelui Mihalache Iar pe viitor astfel de întâlniri să aibă un ecou amplficat în comunitate pentru o mai bună creștere spirituală și duhovnicească.
Pr. Mihai Bălan