Preacucernici Părinți, Iubiți credincioși,
Am aflat cu tristețe vestea că biserica Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Boian (Willingdon), Alberta a luat foc și a ars complet în seara zilei de 6 iunie 2023. Parohia din Boian este cea mai veche parohie românească de pe continentul american, iar biserica a fost ridicată după modelul celei din Boianul Bucovinei de primii imigranți români în Canada. Biserica a fost declarată monument istoric de Guvernul Albertei în 1974.
Am vizitat în mai multe rânduri parohia, de amintit în primul rând aniversarea de 100 de ani de la ridicarea și sfințirea bisericii în iulie 2005. Este un moment trist pentru preoții slujitori, Părintele Mircea Panciuk care a slujit parohia din 1969, noul preot paroh Părintele Gheorghe Petrovan și comunitatea din Boian. Vă îndemn să vă rugați pentru preoți și credincioși ca Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie în această încercare!
† Mitropolitul Nicolae