Icoana, descoperirea slavei lui Dumnezeu pe pământ

Prima Duminică a Postului Sf. Paşti este dedicată biruinţei credinţei ortodoxe asupra ereziilor. Părinţii ce s-au reunit în Sinoadele Ecumenice din secolele IV-VIII au statornicit dreapta învăţătură despre dumnezeirea Fiului şi a Sfântului Duh, precum şi despre adevărata cinstire ce se cuvine icoanelor. Duminica Ortodoxiei aminteşte această luptă şi biruinţă împotriva ereticilor, biruinţă sintetizată în restabilirea cultului icoanelor.

Icoana este o fereastră spre Absolut (Michel Quinot) ce ne descoperă lumea transfigurată, lumea celor care se împărtăşesc de harul dumnezeiesc şi ne aduc această transfigurare, adică sfinţenia. Reprezentarea sfinţilor în icoane, pe urma reprezentării Mântuitorului, este justificată prin Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan 1, 14). Dar icoana se fundamentează nu numai pe Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ci şi pe Învierea Lui. Fără Învierea lui Hristos, icoana nu ar fi o reprezentare a vieţii transfigurate, ci numai un tablou comemorativ. Ceea ce înseamnă că icoana ni-L aduce pe Dumnezeu printre noi, dar ne şi ridică la înţelegerea vieţii noastre ca participare la viaţa lui Dumnezeu. Aceasta este viaţa creştină ce ne-o descoperă icoana, anume omul restaurat ca şi chip al lui Dumnezeu, omul ce tinde spre sfinţenie adică spre strălucirea chipului lui Dumnezeu pe faţa lui.

O astfel de înţelegere a icoanei ne ajută să pătrundem taina vieţii noastre şi a aproapelui. Icoana ne încredinţează de valoarea persoanei umane, a persoanei noastre dar şi a semenului. Hristos şi sfinţii ne privesc din icoane şi ne îndeamnă la o privire curată. Această privire curată se cuvine să o prelungim spre semenul nostru. Icoana devine astfel un pedagog eficient al vieţii creştine.

Duminica Ortodoxiei este închinată nu numai dreptei credinţe, ci şi dreptei vieţuiri creştine. Icoana mai este încă considerată de rătăciţi un idol căruia nu i se cuvine cinstire. În această lume a aparenţelor şi a falselor lumini, icoana ne învăţă să „mânăm” spre adâncuri şi să descoperim adevăratele sensuri ale vieţii noastre şi ale lumii. La acest început de Post, nu poate fi îndemn mai folositor decât cel de a încerca să redescoperim sensul icoanei pentru a ne cunoaşte vieţuirea creştină.

Vă adresez tuturor urări de pace şi bucurii duhovniceşti, de puteri sporite spre a urca cu vrednicie treptele Sfântului Post spre Învierea cea dătătoare de lumină!

† Mitropolitul Nicolae