În zilele de sâmbătă, 22 ianuarie, și duminică, 23 ianuarie 2022, parohia ortodoxă română Sfântul Grigorie Teologul din Easley, SC s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, a fost în mijlocul credincioșilor din zona Greenville, SC și l-au sărbătorit pe Sfântul Grigorie Teologul, patronul parohiei. Cei prezenți sâmbătă seara la slujba de Acatist au învățat despre viața și nevoințele Sfântului Antonie cel Mare, sărbătorit in calendarul creștin ortodox în fiecare an la 17 ianuarie.
Duminica, 23 ianuarie, enoriașilor parohiei din zona Greenville, SC li s-au alăturat credincioși din Columbia, SC și Atlanta, GA. Împreună s-au bucurat de o Sfântă și Dumnezeiască Liturghie Arhierească dedicată Sfântului Grigorie Teologul, protectorul bisericii din Easley, SC.
Aducem mulțumiri Bunului Dumnezeu pentru că ne-a adunat în lăcașul de rugăciune unde, în cadru liturgic, fiecare am primit o rază din lumina (luminării) orbului din Sfânta Evanghelie tâlcuită de IPS Nicolae:
„La mărturisirea Sf. Petru la Cezareea Palestinei „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16), Hristos răspunde cu cuvintele: „Fericit ești Simone, fiul lui Iona, căci nu trup şi sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl meu cel din ceruri” (Matei 16, 17). Același lucru poate fi afirmat privind mărturisirea orbului din Ierihon. Nădejdea şi credința în Mesia care îl poate vindeca au crescut în sufletul lui şi primesc acum validare prin această mărturisire. Înainte de mărturisirea pruncilor la Intrarea Domnului în Ierusalim „Osana, Fiul lui David,” orbul din Ierihon îl recunoaște cu ochii sufletului pe Hristos ca Mesia şi aduce mărturie.”
Cu toții am absorbit apoi cuvântul de învățătură despre Sfântul Grigorie de Nazianz, mare teolog, arhiepiscop și poet. Sfântul ne-a lăsat peste 45 cuvântări, 400 poeme și 245 scrisori de corespondență. Unicitatea Sfintei Liturghii s-a datorat prezenței IPS Mitropolit Nicolae care, la sfârșitul acesteia, a oficiat Slujba Aghiasmei Mari împreună cu Părintele Paroh David Hudson.
Bucuria s-a întregit când, cu mic, cu mare, ne-am bucurat de bucatele delicioase pregătite atât de membrii parohiei cât și de câțiva credincioși din Atlanta și Columbia, prieteni ai parohiei noastre. Belșugul și voia bună au caracterizat frumoasa zi de duminică pe care am petrecut-o cu folos duhovnicesc la sânul lui Hristos.
Preotul Paroh David Hudson și Consiliul Parohial aduc mulțumiri tuturor celor care s-au trudit pentru ca sărbătoarea de hram să fie una memorabilă: de la cei care, spre bucuria tuturor, s-au ostenit gătind bucatele apetisante, până la cei care au pregătit biserica pentru eveniment, având grijă ca fiecare detaliu să fie la locul lui; de la cei care s-au jertfit cântând, până la cei care s-au trudit bătând cale lungă pentru a ajunge la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Domnul să le primească jertfa și Sfântul Grigorie Teologul să mijlocească pentru ei în fața lui Hristos!
A consemnat,
Mihaela Livingston