Primii colindători au sosit și la Catedrala Sf. Împărați Constantin și Elena din Chicago. ÎPS Mitropolit Nicolae a fost colindat de copiii de la Școala românească de sâmbătă și Școala de duminică ale Catedralei sâmbătă 18 decembrie 2021. Conduși de doamnele profesoare, copiii au amintit de steaua de la răsărit, de magi și de păstori. ÎPS Nicolae le-a mulțumit copiilor și profesoarelor și le-a oferit iconițe, dulciuri și fructe.
Colindul nu este nicidecum o cântare duioasă intrată în tradiţie pentru că transmite amintirea unui eveniment istoric, ci valoarea şi autoritatea lui sunt bazate pe mesajul ce îl transmite, mesaj identic cu cel al Scripturii. Iar dacă teologia Întrupării Fiului este uneori complicată şi greu de înţeles, colindul ne spune în cuvinte simple, puse pe melodie, că Dumnezeu s-a pogorât la făptura umană „ca s-o mântuie de rău”.
Colindul ne îndeamnă pe fiecare să ne pregătim casele şi sufletele să-L primim pe Dumnezeu. În zilele ajunului Crăciunului, deşi postim, ne gătim casele şi ne încărcăm mesele, după cum spune un colind. Dar aceasta nu pentru cei ce colindă, ci pentru Dumnezeu însuşi care se pogoară în fiecare cămin şi aduce binecuvântare. Aceasta este bucuria pe care o împărtăşim cu colindătorii. Noi suntem gazde, iar Dumnezeu este oaspetele ceresc ce se sălășluieşte între noi. Şi aduce cu El pacea şi fericirea de dincolo.
Duminică 19 decembrie, copiii și tinerii Catedralei Sf. Împărați Constantin și Elena din Chicago au prezentat programul de Crăciun. Împărțiți în 6 grupe, cu vârste între 3 și 18 ani, copii și tinerii Catedralei au adus părinților și credincioșilor Catedralei Vestea cea Bună a Nașterii Mântuitorului cu nădejdea că Moș Crăciun va veni și în acest an cu daruri frumoase.
Corala Catedralei Sf. Împărați Constantin și Elena din Chicago este pregătită, ca în fiecare an, pentru concertul de colinde din Ajunul Crăciunului. Repertoriul cuprinde colinde tradiționale românești și colinde din repertoriul internațional. Tinerii coralei Catedralei Sf. Împărați au repetat cu seriozitate pentru a oferi românilor ortodocși din Metropola Chicago bucuria primirii vestirii prin colind a Nașterii Domnului. Seara Ajunului Crăciunului este o seară deosebită a anului bisericesc. De aceea, concertul de colinde al Coralei Catedralei Sf. Împărați din Chicago, chiar în seara de Ajun, este un eveniment mult așteptat de credincioșii ortodocși români din Chicago.