Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae, sâmbătă, 11 septembrie, la orele 3:00 pm EDT/12:00pm PDT, a avut loc conferința online Cântărețul bisericesc participant la pastorația Bisericii, adresată preoților, cântăreților și tuturor iubitorilor de muzică bisericească.
Întâlnirea a început cu obișnuita rugăciune şi cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Nicolae care a adresat mulțumiri celor care și-au rupt din timp pentru a fi prezenți la acest eveniment important pentru parohiile românești, din diaspora, cât și din țară, fapt evidențiat de participarea mai multor preoți și cântăreți din România.
După cuvântul de deschidere al Mitropolitului, PC Părinte Daniel Ene de la Parohia Sfânta Treime din Rochester, NY a făcut o scurtă introducere biografică a primului invitat, anume, Părintele Arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul grupului Psaltic Tronos, aflat într-un turneu de concerte pe teritoriul SUA.
În prezentarea sa, Părintele Arhidiacon a evidențiat necesitatea cântăreților de a prelua inițiativa în a-i aduna pe oameni împrejurul stranei, astfel încât această coagulare să contribuie la cântarea liturgică, cât și ca o modalitate de apropiere a creștinilor care sunt Biserica, Trupul lui Hristos. Pe de altă parte, referindu-se la cântarea omofonă, care rămâne predominantă în parohiile Bisericii Ortodoxe Române, protopsaltul grupului Tronos a considerat că aceasta nu poate să descopere duhului Ortodoxiei pe cât o poate revela cântul bizantin, îndeosebi prin acele compoziții care necesită o pregătire și o experiență deosebită în cântul psaltic (ex. heruvice mari, chinonice, irmoase praznicale și calofonice, etc.)
Ar fi așadar, un lucru de dorit ca, acolo unde este posibil, să se încerce o re-descoperire a tezaurului muzicii bizantine prin învățarea tuturor celor opt glasuri specifice cântului bizantin, și nu rezumarea la cântarea pe glasurile 5 și 8 din cartea Cântările Sfintei Liturghii. La final, Părintele Arhidiacon a ținut să amintească tuturor celor prezenți, și îndeosebi preoților, să acorde prețuirea cuvenită pentru cântăreți, îndeosebi cei mai talentați.
După prezentarea Părintelui Mihail Bucă, Părintele Daniel Ene a ținut să aducă anumite precizări, anume, faptul că situația din diasporă este foarte diferită de cea din țară, întrucât în străinătate nu se pot găsi foarte mulți cântăreți români cu o pregătire adecvată, pentru ca apoi să îl introducă pe cel de-al doilea invitat, anume, Alin Buliga, fost protopsalt al grupului Katharsis, care locuiește în prezent în Austria cu familia sa.
Începând prin a menționa câteva repere cheie de pe parcursul carierei sale muzicale, domnul Buliga a făcut importanta observație conform căreia cântărețul bisericesc participă la pastorație în primul rând prin însăși citirea și cântarea textelor liturgice, care conțin învățătura dogmatică a Bisericii, stabilită pe parcursul secolelor în cadrul Sinoadelor Ecumenice. A continuat, apoi, prin a vorbi despre greutatea menținerii unui cântăreț permanent în parohiile diasporei, îndeosebi din pricina condițiilor financiare precare cu care multe dintre acestea se confruntă.
În schimb, această lipsă poate fi transformată în ceva benefic întrucât, ca urmare a lipsei unui cântăreț experimentat, credincioșii din parohie nu vor mai simți acea stingherire pe care o pot simți atunci când se află în prezența unui profesionist, astfel încât vor putea să fie încurajați în demersul lor de a deprinde cântul bisericesc; un astfel de „voluntariat” ar permite, așadar, o desfășurare a slujbelor cât de cât conformă prevederilor tipicului.
Cu toate acestea, lipsa unui cântăreț pregătit nu va permite aceeași cursivitate a slujbelor și, aproape sigur, va face imposibilă săvârșirea slujbelor Vecerniei și Utreniei, care, ca regulă generală, se săvârșesc foarte rar în diaspora românească. De asemenea, în multe cazuri, cei care se îndeletnicesc cu cântarea în slujbele din comunitățile diasporei sunt oamenii mai în vârstă (existând, însă, și excepții, cum ar fi existența unor coruri de copii). La aceasta se mai adaugă și dificultatea omogenizării cântului, având în vedere că în diasporă, românii provin din toate regiunile țării, fiecare având o preferință pentru tipul de cânt cu care a fost familiarizat acolo, iar lipsa cântărețului va contribui la exacerbarea acestor diferențe. Spre final, domnul Alin Buliga a ținut să încheie cu un îndemn asemănător predecesorului său, anume, că a avea un cântăreț pregătit în parohiile românești din diasporă reprezintă un dar de la Dumnezeu și trebuie prețuit ca atare.
După prezentarea acestuia, au urmat o serie de întrebări adresate atât dânsului, cât și Părintelui Arhidiacon, ambii oferind răspunsuri care au deschis noi perspective, inclusiv posibilitatea ținerii unor cursuri de muzică psaltică online.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a mulțumit încă o dată participanților, precum și PC Părinte Daniel Ene pentru moderarea acestei discuții. Conferința s-a încheiat cu rugăciunea adresată Maicii Domnului, cea care nu de puține ori a revărsat din harul Fiului ei asupra cântăreților cu frică de Dumnezeu, precum împărăteasa îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Psalmul 44:11).
Fie ca pentru rugăciunile ei să fie luminați toți cei care coslujesc cu sfințiții slujitori prin cântarea bisericească!