Școala duminicală a Catedralei Sfinții Împărați Constantin și Elena din Chicago a organizat luni 26 iulie și vineri 30 iulie 2021 o tabără de vară pentru copii cu vârsta între 7-14 ani. Tabăra s-a desfășurat pe proprietatea familiei Cohuț, situată în Bristol, Wisconsin. Tematica taberei a fost „Biserica din sufletulul copilului”.
Îndrumați de profesoarele Școlii de duminică, pe parcursul celor două zile de tabără copiii s-au bucurat de un program variat îmbinând elementele de artă și arhitectură românească, cu frumusețile naturii, descoperite prin drumeții și jocuri în aer liber. Copiii și-au început ziua cu rugăciunile dimineții, urmând activități cognitive, jocuri de mișcare și sporturi. Gazda noastră, Maria Lipan, i-a inițiat pe copii în principalele stiluri arhitectonice ale Bisericii Ortodoxe, cu referire la stilurile folosite în provinciile românești, de la arhitectura bisericească din Moldova cu vestitele biserici pictate la exterior, patrimoniu UNESCO, la stilul brâncovenesc din Țara Românească și la bisericile de lemn maramureșene. Copiii au fost îndemnați la creativitate: să deseneze și apoi să coloreze o biserică dragă sufletului lor (a parohiei, a bunicilor din România, o mânăstire sau una descoperită în vacanțe în SUA).
Cunoașterea lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale vieții, precum și descoperirea Creației lui Dumnezeu au bucurat sufletele inocente ale copiilor. Nimic nu poate bucura mai mult pe un adult decât veselia unor copilași care au câștigat un concurs sau zâmbetul plin de căldură pentru reușita unei schițe sau pictarea unei mănăstiri din România, pe care au văzut-o sau nădăjduiesc să o vadă într-o zi. La acest exercițiu de creație s-au adăugat multe jocuri și competiții sportive sub îndrumarea tânărului Laur Nemeș, sportiv de performanță din România.
Se cuvine să aducem mulțumiri profesoarelor de la Școala duminicală a Catedralei noastre care și-au dăruit timpul și dragostea pentru îndrumarea copiilor: Preoteasa Sanda Cărbune, Violeta Vancea, Violeta Tănase, Elena Șerban, Oana Chetroșanu. Împreună și-au propus să aducă bucurie copiilor după multă vreme de izolare și absență a activităților comune. Mulțumiri deosebite gazdelor noastre, familia Paul, Maria, Nicole și Ana Cohuț. Nu în ultimul rând, IPS Mitropolit Nicolae care ne-a însoțit cu grijă părintească.
Nu ne rămâne decât să repetăm stihul de la la una din cântările slujbelor Bisericii: “Slavă Ție, Doamne, Celui ce ai făcut toate!”
În Hristos,
Preoteasa Sanda