La sfârșitul celei de a treia săptămâni a Postului Mare, Mănăstirea Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Middletown, NY s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare pentru a-și primi păstorul, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae. Credincioșii apropiați mănăstirii s-au mobilizat exemplar pentru împodobirea bisericii mănăstirii și pentru primirea pelerinilor. Vizita pastorală a ierarhului nostru a început în seara zilei de sâmbătă când, împreună cu clericii mănăstirii, a slujit slujba Vecerniei Mari cu Litie. A doua zi, credincioși ajunși de departe la mănăstire au participat la scoaterea și închinarea Sfintei Cruci, apoi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae ne-a dăruit și un frumos cuvânt duhovnicesc, din care vom reda câteva fragmente:
În duminica aceasta, care este cu câteva zile înainte de mijlocul calendaristic al Postului Sfintelor Paști, cinstim Sfânta Cruce. În Sinaxarul de astăzi se spune că așa cum în mijlocul Raiului a fost plantat pomul vieții, la fel în mijlocul Postului este așezată cinstirea Sfintei Cruci. Dacă Adam a mâncat din pomul din mijlocul Raiului și prin nepostire a pierdut Raiul, noi prin postire și înfrânare putem să ne învrednicim să gustăm din pomul vieții cel nou care este Iisus Hristos. Așadar să postim, iar mai apoi să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Părinții mai adaugă un motiv la această cinstire a Sfintei Cruci în mijlocul Postului, anume acela al întăririi credincioșilor pe drumul Postului printr-o meditație duhovnicească asupra a ceea ce înseamnă crucea în viața noastră, ce înseamnă jertfa în viața noastră.
Sf. Evanghelie de la Marcu ne prezintă cuvintele Mântuitorului: „Oricine dorește să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). În aceste cuvinte găsim în primul rând un îndemn adresat libertății noastre. Dintru început ne minunăm, căci Dumnezeu s-a coborât din slava Sa, a luat chipul nostru uman, s-a lăsat răstignit pe cruce și totuși nu ne forțează să-l urmăm. Dumnezeu, cel care l-a creat pe om liber, respectă libertatea omului și în această lucrare a răscumpărării.
Dacă dorim așadar să fim urmași ai lui Hristos, trebuie să împlinim cele trei etape pe care le anunță: „să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze mie.” Înțelegem greu acest îndemn la lepădare de noi înșine (în engleză ați auzit: let him deny himself, adică, în română, să ne negăm pe noi înșine). De ce să ne ceară Dumnezeu să ne negăm pe noi înșine? Aceasta nu însemnă să ne negăm darurile, personalitatea noastră, ci înseamnă a lăsa de-o parte ceea ce pune piedică întâlnirii noastre cu Dumnezeu, tocmai ceea ce ține de egoismul nostru de a fi ca noi. Și în acest egoism să nu-L lăsăm pe Dumnezeu să vină în viața noastră.
Ca să înțelegm mai bine ce înseamnă a ne lepăda de noi înșine trebuie să privim la Hristos însuși Care s-a lepădat, care ”nu răpire a socotit a fi asemenea Ție, lui Dumnezeu-Tatăl, ci, Dumnezeu mai înainte de veci fiind, pe pământ s-a arătat și cu oamenii a viețuit” (Liturghia Sf. Vasile cel Mare). Dacă Dumnezeu însuși a venit și s-a deșertat pe sine și a luat chipul nostru ca să ne mântuiască pe noi, cum am putea noi să redobândim „chipul slavei lui Dumnezeu” decât imitându-l pe Dumnezeu însuși, pe Hristos făcut om. Și noi trebuie să le lăsăm pe ale noastre, pe cele la care ținem. Nu putem să dorim să ne mântuim, adică să dobândim comuniunea cu Dumnezeu, să lăsăm ca lumina Dumnezeirii să strălucească pe chipul nostru, decât dacă Îl imităm pe Hristos însuși. Și să lăsăm acestea care țin de egoismul nostru, să ne deșertăm de ceea ce ne umple pe noi ca să-L lăsăm pe Dumnezeu să vină în viața noastră.
„Să-și ia crucea”- Sfântul Pavel ne lămurește în două locuri ce înseamnă luarea crucii: „cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele” (Galateni 5, 24). Iar în Epistola către Romani: „Vă îndemn, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca pe închinarea voastră duhovnicească (Romani 12, 1). Iată ce înseamnă să ne luăm crucea, să arătăm trupul nostru ca pe o jertfă care să se sfințească și care să devină închinarea noastră duhovnicească. Cât de potrivite sunt aceste cuvinte acum în Post când ne rugăm, postim și încercăm ca și trupul să participe la o jertfă duhovnicească. Dacă vrem să fim urmași ai lui Hristos, dacă vrem să fim creștini, trebuie să trecem prin această răstignire a patimilor și poftelor și vom ajunge și noi la înviere, adică la comuniunea cu Dumnezeu. V-aș îndemna să petreceți cele patru săptămâni de post care au mai rămas cu întrebarea: oare ce înseamnă pentru mine să fiu creștin?
După Sfânta Liturghie s-a slujit slujba parastasului pentru ctitorii mănăstirii. Credincioșii prezenți au rămas apoi la agapa frățească ce a urmat, bucurându-se de soarele care scălda mănăstirea și de harul îmbelșugat pe care Dumnezeu l-a revărsat peste noi în această zi de sărbătoare.
