“Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea Tainei celei din veac, Fiul Lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face și Gavriil harul îl binevestește. Pentru aceasta și noi împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!”
Acestea au fost cuvintele care ne-au înălțat duhovnicește, azi 25 martie 2021, pe noi, credincioșii Catedralei Buna Vestire din Olmsted Falls, Ohio, cu ocazia hramului Bisericii noastre. De data aceasta bucuria noastră a fost completată de vizita Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nicolae.
Prin prezența Sa, IPS Nicolae ne-a întărit că Domnul este și cu noi, la fel cum a întărit și Arhanghelul Gavriil pe Fecioara Maria: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei (Luca 1, 28). După cum atunci Fecioara Maria nedumerită Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? (Luca 1, 34) s-a lăsat în purtarea de grijă a lui Dumnezeu Care poate birui rânduiala firii, în același fel am fost îndemnați și noi de Părintele nostru duhovnicesc IPS Mitropolit Nicolae să credem în puterea lui Dumnezeu până la sfârșitul vieții noastre chiar dacă lumea și evenimentele vieții ne conduc spre nedumeriri și necredință:
”În Paraclisul Maicii Domnului cerem ajutorul și ocrotirea Maicii Domnului în toate necazurile și neputințele vieții noastre. O numim folositoare și acoperământ, comoară de tămăduiri, rugătoare caldă și zid nebiruit, păzitoare a creștinilor. În Acatistul Acoperământului Maicii Domnului spunem că mâinile ei sunt înălțate pururea la rugăciune de dragostea și milostivirea ei către noi. Iar în Acatistul Maicii Domnului, bucuria celor necăjiți, o rugăm cu toții să ne ajute în necazuri: Tu singură ești mijlocitoarea bucuriei noastre și ca Maica lui Dumnezeu și Maica milostivirii, stând înaintea prestolului Preasfintei Treimi, poți să ne ajuți nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ție cu credință nu este rușinat. Afirmăm credința în rugăciunea grabnic ascultată către Fiul ei, rugăciune care să ne ajute tuturor celor ce ne aflăm în necaz. Și ne punem nădejdea în ocrotirea ei de Mamă a tuturor creștinilor, mai ales a celor aflați în încercări și necazuri!” a spus IPS Nicolae la momentul predicii.
Această frumoasă sărbătoare a fost precedată de săvârșirea tainei Sfântului Maslu în ajunul sărbătorii în prezența ierarhului nostru, a Părintelui Protopop Călin Barbolovici și a Preacucernicului Părinte Ion Gherman, aducând mângâiere și vindecare trupurilor și sufletelor credincioșilor.
Trebuie să amintesc aici și de o altă bucurie, anume de prezența în parohia noastră a mai multor familii de greci. Cu ocazia aniversării a 200 de ani de independență a poporului grec, chiar de sărbătoarea Bunei Vestiri, copiii acestor familii au prezentat un scurt program.
La Mulți și binecuvântați ani spre mântuire poporului grec!
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, cu rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ca fiecare praznic al Bunei Vestiri să fie și pentru noi un “nou început al mântuirii noastre” spre o viață mai cu Hristos, în Hristos, pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu!
Pr. Petru Neaga
Olmsted Falls, OH