În prezența Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae, a Preasfințitului Episcop Ioan Casian, a PC Pr. Daniel Ene, îndrumătorul organizației, şi a altor invitați, a 2-a Conferință AROLA s-a desfăşurat în perioada 19-20 septembrie 2020 într-un cadru deosebit, specific perioadei de pandemie pe care o traversăm, participarea preşedintelor Reuniunii Doamnelor şi a altor delegate din fiecare parohie făcându-se exclusiv prin mijloace audio-vizuale.
Conferința virtuală a început sâmbătă 19 septembrie 2020 folosind portalul Zoom, prin rugăciunea de invocare a Sfântului Duh rostită de Pr. Vasile Aileni şi binecuvântarea oferită de IPS Nicolae, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. Am avut deosebita bucurie şi binecuvântare să îl avem în mijlocul nostru pe Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca. După o scurtă introducere a vieții şi activității bogate desfăşurate de invitatul nostru de onoare, Pr. Prof. Tofană a susținut o conferință despre “Femeia creștină - reper moral pentru o societate în derivă”. Această prezentare s-a dovedit a fi mai mult decât o conferință, ea a fost o întâlnire de la inimă la inimă, un curs în care ne-am simțit cu toții studenți. Bazat pe textul biblic, Părintele Profesor a făcut referire la demnitatea femeii din actul creatural (Facere 1,26-27), din actul binecuvântării primei familii (Facere 2,23-24, Facere 1,28) şi din atitudinea Domnului Înviat (Matei 28,9, Ioan 20,17) care S-a arătat prima dată femeilor mironosițe, trimițându-le să ducă apostolilor vestea Învierii şi făcându-le astfel primii martori şi misionari pascali. Pr. Prof. Tofană a subliniat importanța deosebită a exemplului mamelor, soțiilor, bunicilor şi prietenelor, în special în societatea din zilele noastre, când este esențial ca fiecare să ducă în lume demnitatea cu care toate femeile au fost înzestrate, nu de către om, ci de Însuşi Dumnezeu. Mama/bunica trebuie să învețe copiii/nepoții cum pot să se întâlnească cu Dumnezeu în rugăciune, acesta fiind principalul mod în care putem vorbi cu Dumnezeu. Pentru tot ce cerem în rugăciune curată, prin suspinul inimii pe care numai Domnul Dumnezeul nostru Îl ştie, Dumnezeu nu rânduieşte ascultarea rugăciunilor, ci ne răsplăteşte cu un dar care poate să joace un rol definitiv în destinul unui om, al unei familii, al unui popor. Părintele Profesor a îndemnat toate participantele să rămână adânc ancorate în credința învățată din pruncie şi să folosescă Cuvântul lui Dumnezeu pentru a învăța, a mustra, a îndrepta şi a creşte copiii ca oameni ai lui Dumnezeu, bine pregătiți pentru tot lucrul cel bun. În continuarea prezentării, Părintele Profesor a răspuns numeroaselor întrebări primite din partea participantelor. Pentru cei care doresc, înregistrarea este disponibilă pe pagina de Facebook AROLA sau pe Youtube. Prima zi a Conferinței s-a încheiat cu rugăciune către Maica Domnului.
Conferința AROLA a continuat duminică 20 septembrie cu Sfânta Liturghie Arhierească la Biserica "Toți Sfinții" din Toronto, ON, în prezența PS Ioan Casian, urmată de slujba parastasului pentru membrele AROLA ce au trecut la Domnul. A urmat un cuvânt de învățătură din partea PS Ioan Casian, subliniind importanța aplicării Cuvântului lui Dumnezeu pentru a putea naviga pe marea vieții noastre aşa cum se cuvine, după rânduiala lui Dumnezeu.
Duminică după-masă a avut loc partea administrativă a Conferinței AROLA, unde ne-am bucurat de prezența a mai mult de 80 de delegate din parohiile Mitropoliei noastre. Participantele au creat o atmosferă de sărbătoare, multe dintre ele fiind îmbrăcate în costum național, radiind de dragostea şi bucuria reîntâlnirii, chiar şi într-un mediu virtual. Conferința a început cu rugăciunea "Împărate Ceresc” rostită de Pr. Vasile Aileni, urmată de Troparul Sfintei Ana, ocrotitoarea Asociației, rostit de Ștefanos Athenagoras şi de binecuvântarea oferită de IPS Mitropolit Nicolae.
Rugăciunii i-au urmat cuvintele de bun venit ale IPS Mitropolit Nicolae, încurajând toate participantele să îi ajute pe cei care încă stau deoparte să regăsescă drumul spre biserică, şi ale PS Episcop Ioan Casian, care a subliniat faptul ca modul de a face misiune s-a schimbat, dar e important să găsim modalități de continuare potrivite cu situația în care ne aflăm. PC Pr. Daniel Ene, îndrumătorul spiritual al Asociației noastre, şi-a exprimat bucuria că, după mulți ani, avem o participare atât de numeroasă, în ciuda greutăților prin care trecem.
În continuare, au fost prezentate momentele importante din istoria AROLA, precum şi activitatea curentă a Asociației. S-au menționat proiectele existente şi cele viitoare, explicându-se condițiile de participare, mijloacele de comunicare folosite, precum şi răspunsurile primite de la beneficiarele proiectelor noastre. A urmat prezentarea raportului de activitate din anii 2018-2020 pentru fiecare protopopiat, a rapoartelor financiare şi a bugetului (2020-2022) pentru SUA și Canada. Pe parcursul prezentării acestor informații doamnele din Comitetul executiv au explicat şi ce influență a avut AROLA asupra lor, accentuând atmosfera de familie în care se desfăşoară întâlnirile şi exprimându-şi recunoştința pentru că au ocazia de a practica dragostea de aproapele prin intermediul proiectelor AROLA.
IPS Mitropolit Nicolae a recomandat ca proiectele AROLA să fie popularizate mai eficient, sugerând stabilirea unei duminici AROLA pentru prezentarea proiectelor în parohii. PS Episcop Ioan Casian a recomandat organizarea unor întâlniri unde să se discute soluții, idei şi oportunități pentru a ajuta tinerii să rămână în biserică. Psa. Camelia Downie a sugerat organizarea unui grup de rugăciune, publicarea unor articole despre familie şi educația copiilor, sugestii pentru home-schooling, precum şi cursuri online de limba română.
Dna. Mariana Cuceu, de la Organizația Caritabilă Sf. Parascheva din Chicago, IL, ne-a vorbit despre proiectele de ajutorare din România, organizația având peste 20 de proiecte începute în ultimii 10 ani prin care au fost ajutați peste 1,000 de copii din fonduri colectate în SUA. Subliniind impactul deosebit pe care îl au aceste proiecte de caritate, PC Pr. Iulian Aniței a încurajat membrele AROLA să se implice mai mult în activitatea Organizației Sf. Parascheva.
PC Pr. Daniel Ene a prezentat pe scurt situația Parohiilor Mitropoliei noastre din Caracas (Venezuela) şi Buenos Aires (Argentina) îndemnând participantele să sprijine atât prin rugăciune cât şi financiar aceste parohii. În continuare Părintele a introdus-o pe Dna. Tamara Ariton, reprezentanta unei asociații care încearcă să ajute pe românii cu dificultăți financiare aflați în Mexic.
Pompiliu Gîrlonța, vice-preşedintele ROYA, a făcut o scurtă prezentare a organizației de tineret şi a rolului acesteia în viața tinerilor din Mitropolia noastră. Pompiliu a descris proiectele şi activitățile organizației, desfăşurate atât în SUA/Canada, cât şi în România. El a subliniat faptul că mulți tineri care au trecut printr-o criză de personalitate şi-au găsit un scop în viață prin ROYA şi a mulțumit doamnelor din AROLA care au sprijinit întotdeauna activitățile tinerilor, ca nişte mame iubitoare.
Având în vedere situația specială în care ne aflăm din cauza pandemiei COVID-19 și constrângerile impuse participării delegatelor, Comitetul executiv a recomandat prelungirea mandatului doamnelor care servesc în prezent în Comitetul executiv pentru încă un mandat de doi ani sau până la următoarea Conferință în persoană. Acestă propunere a fost acceptată de participante.
Conferința s-a încheiat cu rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat” rostită de Pr. Vasile Aileni şi cu binecuvântarea PS Episcop Ioan Casian.
Am dori să mulțumim Ierarhilor noştri, IPS Mitropolit Nicolae şi PS Episcop Ioan Casian, pentru tot sprijinul şi încrederea acordată în acestă perioadă, Pr. Daniel Ene, îndrumătorul nostru, pentru dragostea şi răbdarea cu care ne îndrumă, Pr. Prof. Stelian Tofană pentru lecția de credință şi sfaturile acordate cu atâta dragoste, Preoților parohi pentru sprijinul pe care ni-l oferă, şi nu în ultimul rând tuturor doamnelor din Mitropolia noastră. Dragi surori, nu am putea face nimic fără voi! Aşa după cum foarte frumos a punctat una dintre membrele Comitetului executiv, AROLA este ca un stup de albine care e puternic doar atunci când sunt multe albine.
Cu deosebit respect,
Mirela Manga
Responsabila comunicări cu publicul