Cuvântul Înaltpreasfințitului Nicolae cu prilejul ceremoniei de ridicare la demnitatea de Mitropolit, Chicago, 30 aprilie 2017
Înaltpreasfinţia Voastră, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Nifon,
Înaltpreasfinţiţi şi Preasfinţiţi Părinţi,
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Domnule ambasador al României în SUA,
Domnule Consul General,
Onoraţi invitaţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Hristos a înviat!
Nu poate fi gând mai potrivit în aceste momente solemne decât acela al vestirii bucuriei Învierii Domnului și al nădejdii creștine că dacă Domnul a înviat și noi vom învia. În lumina acestei vestiri, dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui și pentru cele împlinite în această sfântă zi prin chemarea mea ca Mitropolit, dar și a tuturor preoților și credincioșilor parohiilor noastre la o slujire înnoită a românilor ortodocşi din America. Acum aproape 15 ani am fost chemat la slujirea de Arhiepiscop, hirotonit şi intronizat la Montreal prin mâna fericitului întru adormire Părinte Patriarh Teoctist, în prezenţa ierarhilor delegaţi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar şi a ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor de pe continentul american reprezentând Arhiepiscopia noastră şi alte Biserici Ortodoxe. Chemarea de astăzi este împlinirea celei adresate acum 6 luni, pe 30 octombrie 2016, în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, este înnoirea aceleia de acum 15 ani prin proclamarea înființării Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi și a ridicării mele la demnitatea de Mitropolit.
Istoria românilor-americani a început la sfârșitul secolului al XIX-lea prin valul de emigrări masive în special din Transilvania, Bucovina şi Banat, teritorii româneşti ce se aflau atunci sub stăpânire austro-ungară. Prima parohie ortodoxă românească din Canada a fost înființată în anul 1902 la Regina, Saskatchewan, având hramul Sfântul Nicolae, iar în 1904, românii din Cleveland, Ohio au hotărât să întemeieze prima Parohie Ortodoxă Română din SUA, cu hramul Sfânta Maria. A urmat o perioadă de intensă organizare bisericească a românilor ortodocşi din America culminând cu înfiinţarea Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada la Congresul din aprilie 1929 de la parohia Sfântul Gheorghe din Detroit. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat la 1 noiembrie 1930 înfiinţarea acestei Episcopii.
Se cuvine să amintesc aici slujirea jertfelnică a celor 3 ierarhi ai Episcopiei, devenită Arhiepiscopie în anul 1973: Episcopul Policarp Moruşca (1935-1939), Episcopul Andrei Moldovanu (1950-1963) şi Arhiepiscopul Victorin Ursache (1966-2001). În vremuri tulburi, de instabilitate politică şi socială, cei trei ierarhi au împlinit o misiune sfântă de organizare a vieţii religioase a românilor ortodocşi din America, de păstrare a relaţiilor cu Biserica Mamă, Biserica Ortodoxă Română, de cultivare a dialogului inter-ortodox şi inter-creştin pe pământ american. Nu putem uita perioada de adâncă tulburare produsă de instalarea regimului comunist în România care a condus la absenţa unui ierarh român în America între anii 1939-1950, la divergenţe profunde între preoţi şi credincioşi privind viitorul organizării Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada până la scindarea acesteia în două Episcopii. Timpul nu a vindecat această rană pe trupul Ortodoxiei româneşti din America până astăzi, deşi cauza politică care a provocat această dezbinare a dispărut acum 27 de ani.
Istoria de peste 100 de ani a Ortodoxiei româneşti în America ne îndeamnă să luăm aminte la misiunea la care suntem chemaţi astăzi, ierarhi, preoţi şi credincioşi prin înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. Este potrivit să ne amintim cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate creştinilor din Corint: „Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu” (1 Cor 2, 4-5).
Identificăm aici un principiu al misiunii creştine, acela al recunoaşterii puterii lui Dumnezeu la lucru în persoana misionarului şi al smereniei sale că cele propovăduite vin de la Dumnezeu, nu sunt rodul reflecţiei umane, înţelegerea chemării noastre misionare este descoperită de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: nu în cuvinte meşteşugite, nici în înţelepciunea omenească să ne punem nădejdea, ci să ne facem descoperitori ai înţelepciunii lui Dumnezeu. În acestea ne arătăm primitori ai Duhului lui Dumnezeu şi grăitori ai înţelepciunii Lui, iarăşi după cuvintele Sf. Pavel: „Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu; pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt” (I Cor 2,12-13).
Dar această înţelepciune o vestim lumii acesteia. Dacă ne dorim purtători ai Duhului, trebuie să discernem şi alt duh, cel al lumii şi al vremii. Iar lumea în care trăim este cuprinsă şi adânc tulburată de un duh străin de creştinism, viclean şi stăruitor în a-1 îndepărta pe om de Dumnezeu până la a nega orice influenţă a lui Dumnezeu în lume şi, ca urmare, a falsifica orice valoare care are legătură cu Dumnezeu. Ceea ce până nu demult era respectat ca şi valoare a lumii şi a societăţii, acum este pus sub semnul întrebării pentru a fi înlocuit cu alte aşa zise valori. Vorbim aici de apărarea vieţii, de familie, de educaţia copiilor, de respect pentru semen, de dragoste de frate şi de neam. În această lume a cultului înstrăinării de Dumnezeu trebuie să fim vestitori ai cultului care se cuvine Dumnezeului adevărat şi să demascăm falsele închinări.
Care sunt mijloacele misiunii noastre? Lumii care îl alungă pe Dumnezeu trebuie să îi vestim pogorârea lui Dumnezeu la lume, în creaţia Sa. Aceasta vestire se referă la întruparea Fiului lui Dumnezeu şi la şansa oferită omului de a deveni ca Dumnezeu, de a se îndumnezei. Lumii străine de Hristos, Dumnezeu întrupat, trebuie să îi vestim învăţătura ortodoxă despre unirea cu Hristos în sfintele taine, despre „părtăşia la strălucirea dumnezeiască a Fiului”, după cuvintele lui Nicolae Cabasila. Prima preocupare a fiecărui slujitor este să împlinească cât mai fidel rânduiala ortodoxă a slujbelor, iar prima grijă a fiecărui credincios este să participe la aceste slujbe. Viaţa liturgică a parohiilor se continuă şi dincolo de cadrul predicii de la Sfânta Liturghie şi alte taine prin lecţii de catehism şi de studiu biblic pentru toţi credincioşii.
Educaţia religioasă a copiilor, tinerilor şi adulţilor a fost preocuparea principală a Arhiepiscopiei noastre în ultimii ani şi va rămâne cea a Mitropoliei. Vorbind de educaţia tinerilor, cred că trebuie să recunoaştem complexitatea abordării acestei teme. Constatăm că duhul vremii este acela al izolării, al lipsei sau puţinei comunicări personale. Copii şi tinerii noştri petrec mult timp la computer şi mult prea puţin la activităţi împreună cu cei din generaţia lor în Biserică. Avem nevoie de un efort deosebit să învăţăm cu toţii, ierarhi, preoţi, profesori de religie, părinţi, cum să ne adresăm tinerilor şi cum să îi ajutăm să înţeleagă şi să trăiască credinţa ortodoxă. De acest efort depinde modul cum tinerii noştri vor continua să rămână ortodocşi, să îşi trăiască credinţa atunci când vor pleca din casa părintească şi biserica unde au crescut pentru a merge la universitate şi mai apoi pentru a-şi rândui viaţa de familie. Educaţia creştină serioasă primită în familie şi biserică este darul cel mai de preţ pe care îl putem face copiilor noştri pentru a-i pregăti pentru lumea în care trăim.
Iar dacă am vorbit de copii şi de tineri, se cuvine să ne aplecăm cu aceeaşi seriozitate şi asupra educaţiei adulţilor. Pentru familiile tinere cu copii, trebuie să învăţăm să răspundem la întrebările complicate privind familia creştină, viaţa şi apărarea ei din pântecele mamei, aducerea pe lume a copiilor cu toate provocările lumii contemporane, creşterea şi educaţia copiilor în familie şi în Biserică. Dacă vorbim de credincioşi adulţi, în familie sau singuri, trebuie să ne aplecăm cu luare aminte asupra problemelor lor, de la cele de integrare în societate, trecând prin ispitele lumii moderne ale însingurării şi neîmplinirii, până la cele legate de sfârşitul vieţii şi pregătirea pentru veşnicie.
Misiunea Mitropoliei noastre din America se arată complicată, dificilă şi delicată, implicând o mare responsabilitate, dar şi un simţ al nădejdii creştine în ajutorul lui Dumnezeu pentru împlinirea ei. Este potrivit să ne amintim aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească” (1 Cor. 3, 6-7). Numai această conştiinţă a împreunei noastre lucrări cu Dumnezeu ne poate întări în această misiune.
În acest moment binecuvântat gândul meu se îndreaptă către preoţii şi credincioşii noştri din cele două Americi. Tuturor le adresez cuvânt părintesc îndemnându-i la rugăciune şi împreună lucrare. Înființarea Mitropoliei cu o Arhiepiscopie în SUA și o Episcopie în Canada nu trebuie să fie nicidecum prilej de separare, ci de continuarea lucrării împreună a ierarhilor, preoților și credincioșilor din cele două țări, așa cum s-a întâmplat de zeci de ani deja, acum în condițiile unei mai bune organizări administrative. Îi îndemn pe toți, slujitori ai sfintelor altare și credincioși, să ne rugăm unii pentru alţii pentru a ne întări Dumnezeu în misiunea noastră pentru românii de pe cele două continente care îşi mai aşteaptă încă păstorii şi altarele la care să se închine. Să ne rugăm unii pentru alţii pentru a ne lumina Dumnezeu în creşterea şi educarea copiiilor şi tinerilor noştri. Să ne rugăm unii pentru alţii ca Dumnezeu să ne păzească în dreapta credinţă, vrednici mărturisitori ai Tradiţiei adevărate a Bisericii Ortodoxe.
Să ne rugăm împreună pentru viitorul în unitate al tuturor creştinilor ortodocşi din America reprezentați aici de ierarhi, preoți și credincioși ai diferitelor jurisdicții. Şi mai cu seamă să continuăm să ne rugăm pentru unitatea românilor ortodocşi din America. Ridicarea Arhiepiscopiei la rang de Mitropolie este împlinirea unui gând mai vechi pentru o mai bună organizare a ortodocşilor români risipiţi pe cele două continente americane. Mitropolia noastră oferă acum cadrul administrativ bisericesc potrivit pentru unitate a tuturor românilor ortodocşi prin cuprinderea mai multor eparhii. Pentru împlinirea acestei misiuni sfinte aduc ca rugăciune către Domnul cuvintele Episcopului Policarp Moruşca, misionarul şi vizionarul: „Aşa Doamne, împărate, Iisuse Hristoase, dăruieşte-mi mie putere să pot revărsa stropi de rouă peste sufletele arse de amarul înstrăinării; din flacăra credinţei mele să pot aprinde candela sufletelor, să se simtă toţi una cu Biserica mamă şi cu sufletul Neamului românesc, acelaşi aici şi pretutindeni.”
Înaltpreasfinţia Voastră, iubiţi fraţi întru Hristos,
În aceste momente de reînnoită chemare la misiune, îl rog pe Bunul Dumnezeu şi-I cer cu umilinţă să mă călăuzească spre împlinirea acestei misiuni. În rugăciunile mele, cer mila şi ajutorul Maicii Domnului şi mă încredinţez mijlocirilor Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul meu, şi a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii Catedralei noastre din Chicago. Mă încredinţez, de asemenea, rugăciunilor Preafericitului Părinte Daniel şi tuturor părinţilor Mitropoliţi, Arhiepiscopi şi Episcopi, membrii ai Sfântului Sinod, precum şi tuturor slujitorilor sfintelor altare şi fraţilor ortodocşi români din România și din lume cerându-le cu smerenie să nu îi uite pe cei aflaţi departe, dincolo de ocean.
Aduc cuvânt de mulţumire Preafericitului Părinte Daniel pentru dragostea părintească arătată faţă de ierarhii, preoţii şi credincioşii noştri din America de-a lungul anilor şi până la acest moment binecuvântat asigurându-l de recunoştinţa şi rugăciunea noastră pentru sănătatea şi bunul spor duhovnicesc şi pastoral al Patriarhului românilor ortodocşi de pretutindeni.
Mulţumesc IPS Mitropolit Nifon, IPS Mitropolit Iosif și membrilor delegației Bisericii Ortodoxe Române pentru efortul călătoriei și dragostea arătată prin prezenţa la acest eveniment. Mulțumesc tuturor celor ce ne-au onorat cu prezența lor în această zi, ierarhi, preoți, reprezentanți oficiali ai României în SUA, reprezentanți ai unor organizații creștine ortodoxe. Mulţumesc Preasfințitului Episcop Ioan Casian, preoților, delegaților la Congres care s-au ostenit să participe la acest eveniment şi îi încredinţez de dragostea, dorinţa şi nădejdea mea de a continua împreuna-misiune pe pământ american.
Mulţumesc celor care, de aproape sau de departe, aţi dorit să fiţi prezenţi la acest eveniment şi îl rog pe Dumnezeu să ne călăuzească tuturor paşii spre lumina Împărăţiei Sale.