Prima duminică din Postul Sfintelor Paști, Duminica Ortodoxiei, zi de mare însemnătate creștinească, anul acesta a avut o dublă prăznuire la noi la Cleveland. Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae a fost prezent la Parohia Buna Vestire pentru a oficia hirotonia ca preot a părintelui diacon Petru Neaga slujitor pentru mai bine de un an în Catedrala noastră. Fiind Duminica Ortodoxiei, către sfârșitul Sfintei Liturghii, după rugăciunea Amvonului, copiii și tinerii de la Școala duminicală au făcut o procesiune purtând sfinte icoane în biserică. A fost o procesiune emoționantă, atât pentru copii și tineri, cât și pentru credincioșii prezenți.
A urmat al doilea moment al zilei. În seara Duminicii Ortodoxiei, conform tradiției de mulți ani în Cleveland, a avut loc Vecernia organizată de Asociația clerului ortodox din zona Cleveland (Greater Cleveland Council of Orthodox Clergy - GCCOC). Gazdă a fost parohia ortodoxă Saint Michael (OCA) păstorită de Părintele John Memorich. Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae, fiind în Cleveland, a fost invitat să prezideze slujba. Au fost prezenți 19 preoți, 1 diacon (Diac. Aurel Pâra de la Centrul Eparhial din Chicago) și un număr mare de credincioși. Predica zile a susținut-o Părintele Arhimandrit Joseph Morris, starețul Mânăstirii Ortodoxe Grecești Sfântul Grigorie Palama din Perrysville, Ohio.
La sfârșitul Vecerniei, Înaltpreasfințitul Nicolae, într-un scurt mesaj, a îndemnat pe credincioși să devină mărturisitori ai credinței Creștine Ortodoxe în lumea de astăzi. Seara s-a încheiat cu o agapă de post oferită de parohia gazdă.
Părintele Ion Gherman